Nu mi-a fost dat până acum să văd atâta ură câtă emană iubitorii de animale! De fapt, e greşit spus “iubitori de animale”. Vorbesc despre iubitorii de maidanezi. Îi urmăresc din momentul în care care Ionuţ Anghel s-a stins, la patru ani, mâncat, efectiv, de câinii vagabonzi.
Nu mi-a fost dat să văd până acum, atâta indolenţă din partea celor care “latră” pe unde apucă, dar nu scot capul din cochilie să tragă de mânecă autorităţile. Oameni buni, există lege, faceţi ceva!
În cartierul în care locuiesc (nu contează care, pot să spun doar că plătesc impozit pentru zona B), nu poţi ieşi/intra dacă nu e lumină de la soare (la cât de dese sunt avariile Electrica, nu putem vorbi nici despre lumina artificială). Te sfâşie nu un câine “adoptat” în faţa blocului, nu o haită, ci patru-cinci haite.
Ce nu înţeleg eu e de ce se dau cu curul de pământ iubitorii de maidanezi. Am spus-o şi-o voi repeta de câte ori voi avea prilejul, în România nu se va rezolva niciodată nimic în favoarea prostului chemat din patru în patru ani la vot.
Sunt iubitoare de animale, am acasă un câine hiperactiv, am acvariu, am crescut alături de Molda, căţeluşa “de rasă comună” pe care o hrăneau bunicii mei cu ce mâncau şi ei, alături de peruşi, gupi şi o broască ţestoară. Şi îmi este milă şi de câinii vagabonzi. Pe care, din dragoste, NU vreau să-i mai văd pe străzi.
Mă deranjează că fosta administraţie locală a cheltuit bani publici pe nişte ţarcuri pe care eu nu le pot folosi. În primul rând, căţelul meu, hiperactivul de talie mică, poate evada pe sub… gard, şi nu ştiu cum l-aş scoate din colţii maidanezilor. În al doilea rând, căţelul meu nu poate sta în acelaşi permietru împrejmuit cu un doberman. Nici cu ceilalţi doi câini de luptă scoşi la necesităţi. El are cinci kilograme, plus 500 de grame de blană. În ţarcurile cu care se laudă municipalitatea, rahaţii sunt la loc de cinste. Spăl rahatul hiperactivului meu, dar să scot din maldărul de blană şi rahatul câinilor de luptă… mi se pare prea mult.
Personal, adun rahatul căţelului meu şi… ocolesc rahaţii nesimţiţilor. La fel cum ocolesc şi munţii de coji de seminţe. Dar, despre seminţe vorbim altă dată.
Niciun posesor de câine nu a urlat când, la Bucureşti, Oprescu a impus proprietarilor de câini sterilizarea animalelor de companie. Cel mai probabil, Oprescu n-a avut niciodată un câine în casă, nu ştie că un posesor de animal de companie NU şi-ar lăsa niciodată prietenul care-l pupă de o sută de ori pe zi, să se “monteze” cu un maidanez. Pentru că nu ştii niciodată ce boli poate lua (da, cărţile spun că nu, dar dacă…?). Câinii vagabonzi provin de la animalele perpetuate pe stradă după demolările lui Ceauşescu şi… de la sate. Câţi primari de comune au avut vreo intervenţie în tot scandalul cu Ionuţ?
Am urmărit, tot de la moartea lui Ionuţ, site-urile cu adopţii de câini. 10% e frecventat de domnişoare bătrâne, care au acasă doi-trei maidanezi şi care caută case pentru alţii. Restul e interesat de câini de rasă. Un câine de rasă costă bani. Mulţi. O vizită la veterinar costă bani. Mulţi. Pentru că patrupedul şi te pupă de te albeşte, la veterinar te duci în fiecare lună. Pentru deparazitare externă. La trei luni deparazitare internă. Periodic, curăţat urechi, tăiat unghii şi cocoloaşe de blană. Hrana câinelui de rasă costă şi ea. Bani mulţi. Nu-i poţi da ciorba ta stricată (aia de-o aruncă iubitorii de animale maidanezilor). Crănţănelele nu-i plac. Hrana umedă din pungă n-o mănâncă. Îi cumperi piept de pui, copane. Şi-n rest, recompense. Nu am văzut recompense mai ieftine de 15 lei/pungă.
În concluzie, vreau să dispară câinii vagabonzi de pe străzi, pentru binele lor. Şi vreau, de asemenea, să nu se mai facă trocuri electorale între candidaţii la primărie şi găştile de bolnavi mintal, autointitulate ONG-uri iubitoare de animale. Dar ştiu că asta nu se va întâmpla niciodată, din cauza asta nu înţeleg isteria virginelor bătrâne. Nu mă interesează ce se întâmplă cu ei. Mi-aş dori ca, într-o viaţă viitoare, iubitorii de maidanezi să primească, drept hrană, ciorba mea stricată! Să doarmă în zăpadă, la minus multe grade sub 10. Poate aşa vor înţelege că viaţa de câine maidanez nu e viaţă. Şi, tot în concluzie, eutanasiaţi-o, dracului, pe bunica lui Ionuţ! Nici ea nu mai are viaţă după ce şi-a piedut un nepot de doar patru ani în felul în care l-a pierdut! Aţi face-o fericită pe ea, care duce o povară pe care nu i-o poţi dori nici celui mai mare duşman al tău, şi le-aţi face fericite şi pe virginele iubitoare de maidanezi.
PS. Acesta nu este un manifest pro eutanasierea câinilor vagabonzi. Mi-aş dori doar să nu-mi mai fie frică să ies din casă seara. În cartierul meu, cel impozitat ca zonă B, mişună hoţii într-un mare fel. Câinii vagabonzi latră toată noaptea, dar, cel puţin, în afară de 2-3 tâlhării pe zi (pe zi, deci nu noaptea), e un cartier oarecum sigur. Adică e mai sigur noaptea decât ziua! Datorită câinilor vagabonzi!
