Fosta sefa a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din Prahova si-a riscat libertatea pentru parfumuri, bibelouri, genti si carne!

Viorica Oniga, fostul preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, a primit drept mită, pe lângă diverse sume de bani, şi parfumuri, băuturi alcoolice, bibelouri, genţi de damă şi carne (de vită şi de peşte!). Cel puţin aşa arată procurorii anticorupţie în rechizioriul pe care l-au întocmit.

Când am citit astra, mi-a venit să râd. Apoi m-am gândit că, aşa cum spuneam într-un text anterior, tocmai din… 17 mai 2013, în spatele arestării Vioricăi Oniga au fost cu totul alte interese decât cele care au ajuns la urechile muritorilor de rând. Adică cineva avea o “obligaţie” la altcineva, iar altcineva trebuia să ajungă şef la Direcţia de Asistenţă. Şi cum nu puteai să iei gâtul cuiva care chiar nu deranja pe nimeni, a fost sacrificată Oniga, şi, din cauza ei, şi Vasilica Florea. Între timp, acolo a venit şef fostul director al Direcţiei de Sănătate, Alexandru Băloi, un tip “disciplinat” până la Dumnezeu şi înapoi!

Revenind la Viorica Oniga, ea a fost reţinută pentru că, “între anii 2006-2008 inculpata Georgeta Neacşu i-a dat Vioricăi Oniga, pentru obţinerea pe nedrept a unor certificate de încadrare în grad de handicap…”. Deci până în 2006, Oniga a fost cinstea întruchipată. Şi-acum vine bomba! Ce i-a dat inculpata Neaşcu doamnei Oniga? “(…) cadouri constând în parfumuri, băuturi alcoolice, bibelouri, genţi de damă, precum şi carne”. Viorica Oniga nu era o “debutantă” în meserie. Nici în cea de medic, nici în cea de evaluator. Ştia ce înseamnă mita. Ştia de ce fost dată afară în şuturi de la şefia Casei de Asigurări de Sănătate Prahova. Cât de tâmp să fii să crezi că şi-ar fi riscat libertatea pentru “parfumuri, băuturi alcoolice, bibelouri, genţi de damă, precum şi carne”.

În rechizitoriu se vorbeşte şi despre nişte sume de bani! Nişte unii încasau bani, promiţându-le altora înalţi ca brazii că pot încasa pensie de handicap dacă sunt atenţi cu Oniga. Şi-acum: “În perioada de referinţă, în schimbul primirii unor sume de bani pentru sine sau pentru alte persoane, inculpaţii Sorin Octavian Gabor (26.000 de lei), Georgiana-Nicoleta Irimia (21.000 de lei), Georgeta Neacşu (79.950 de lei), Rodica Claudia Manea (91.500 de lei), Gheorghe Mihalcea (22.400 de lei), Mariana Pascu (71.570 de lei), Lia Aluna Dumitrescu (6.400 de lei), Alexandrina Dumitru (126.600 de lei), Viorica Arsenie (900 de lei) - au intermediat obţinerea în mod fraudulos a unor astfel de certificate de handicap, lăsând să se înţeleagă că au influenţă, direct sau prin intermediar, asupra persoanelor cu funcţie de decizie, respectiv inculpatele Oniga şi Borcan”.

Refuz să cred că Viorica Oniga şi-ar fi riscat libertatea pentru parfumuri şi carne, aşa cum refuz să cred că sumele din rechizitoriu ar fi fost suficiente. “În schimbul primirii unor sume de bani pentru sine sau pentru alte persoane”, arată clar că sumele se împărţeau. La Oniga ajungea o parte. Cât ar fi putut primi Oniga de pe urma Vioricăi Arsenie, de exemplu, care ar fi “strâns” 900 de lei? Cred că nici de-un pachet de ţigări/dosar. Cum să-ţi rişti libertatea pentru atât???

Spuneam, în materialul anterior, că nimeni nu va păţi nimic, singurele pierdute fiind funcţiile. Nu m-ar mira ca, la următoarea informare despre acest subiect, să aflăm că Viorica Oniga va primi despăgubiri pentru a fost ţinută câteva luni în arest. Cu alte cuvinte, umiliţilor care v-aţi simţit preşul de şters pe picioare al Vioricăi Oniga, nu vă mai gândiţi că “e un Dumnezeu acolo, sus”. Se pare că nu e. Viorica Oniga e, aici, jos, iar în curând va fi liberă! Repet ce-am spus pe 17 mai: Fosta directoare, Vasilica Florea, ştia ce are în ogradă. Şeful Vasilicăi Florea ştia ce se întâmplă la Direcţie. Dacă se ridică Viorica Oniga şi deschide gura… pe mulţi are să popească. Chiar aş fi fost curioasă să aflu dacă din cei mai puţin de 900 de lei pe care i-a încasat, în total, de la Viorica Arsenie, Oniga a fost obligată să cumpere cuiva praline sau suc pentru a nu cerceta cu atenţie actele falsificate de la dosarele pe care le prezida.