O stire care a împânzit astazi media romaneasca m-a revoltat pana la Dumnezeu. În mare, este vorba despre niste percheziţii la pârnaiaşii care, cica, au înşelat nu ştiu câtă lume cu metoda “Accidentul”. Problema mea e ca pentru percheziţiile astea au fost constituite 51 de echipe, care au adunat peste 500 de politişti, care au controlat… 14 puşcăriaşi din 5 penitenciare. Nu face nimeni calculul pentru a afla cat costă o astfel de intervenţie. Bani publici, evident. Despre metoda “Accidentul” am citit, prima oară, cred, în urmă cu vreo trei ani. La televizor, aproape că nu există buletin de stiri fără o referire la o astfel de înşelăciune. Ba, culmea ironiei, şi Măria Sa, Talentul Naţional Întruchipat, Alexandru Arşinel, ar fi scăpat ca prin urechile acului de o astfel de “ţeapă”, după ce ar fi cerut “avocatului” care-l contactase să-i permită să vorbească şi cu “fiul”, care n-a ştiut să răspundă la câteva întrebări referitoare la “secrete de familie” (daaaaaa, şi noi suntem atât de proşti încât să credem că Arşinel n-ar fi recunoscut vocea fiului, avea nevoie de câteva confirmări). Dar, să revenim la problema iniţială. Deci 500 de poliţişti au plecat în dimineaţa asta (probabil că abia acum li s-au dat bonuri de benzină suficiente) să caute nişte… nişte… etnici “bronzaţi” şi tatuaţi, 14 la număr, despre care “existau informaţii” că “ar” şi “ar”. Şi ei s-au dus, în gaşcă, să probeze. Cum informaţiile existau, de ce-or fi aşteptat ei ziua de 23 iulie… nu pot să înţeleg. Dar nici măcar asta nu mă interesează pe mine, român plătitor de taxe şi impozite la stat. Pe mine mă interesează de unde aveau puşcăriaşii ăia cartelele de telefon. Aaaaa, li le puseseră pirandele lor în pachete. Iar ăia de-i păzesc n-au timp de controale, au salarii mici… Mi-ar fi plăcut să citesc că cei 500 de poliţişti au plecat să caute/prindă/reţină/cerceteze/prezinte justiţiei pe gardieni, pe superiorii lor, pe şefii puşcăriilor, ăia care permit ca de controalele obişnuite să treacă telefoane, arme, droguri etc. Amintiţi-vă că înainte de metoda “accidentul” era cea cu maşina de cusut Singer. Iar autorii înşelătoriilor erau liberi (i-or fi prins pe toţi?). Apoi au apărut cei care veneau să achite o “datorie” pe care o făcuseră la fiul/fiica victimei, şi, cum trebuia să li se dea rest o sumă de bani, plecau cu toată agoniseala în bancnote a victimelor. Câţi au fost prinşi? Câţi poliţişti au fost să-i percheziţioneze? Ştirea în sine, plină de cifre, mi-a provocat o lehamite fără margini. Pentru că cei 500 de poliţişti puteau fi trimişi să caute la documente patronii firmelor colectoare de fier vechi, pe cei care sparg conductele de combustibil, pe cei care iau mită pentru un certificat de handicap, pe “părinţii” care-şi trimit copiii să spele parbrize în intersecţii etc. Despre puşcăriaşii cu “metoda accidentul” chiar şefii celor 500 au recunoscut că “existau informaţii”. Ei puteau fi reperaţi rapid, iar victimele lor au dovedit, în timp, prostie în stare pură. De câte apeluri publice e nevoie ca un om zdravăn la cap să înţeleagă că “accidentul” este o înselătorie? Aştept, acum, să citesc raportul acestei intervenţii. Mă amuz încă de pe acum cum va suna: 500 de poliţişti au intervenit pentru a percheziţiona 14 puşcăriaşi şi au găsit patru cartele pre-pay (şi dacă ar fi găsit 14 cartele tot stupid ar suna, dar atunci chiar ar trebui demis un şef de penitenciar, iar deocamdată nu interesează pe nimeni postul respectiv). Până atunci, sunt dezamăgită că o sumă imensă din banii publici a fost cheltuită pentru a-i căuta sub perne pe nişte găinari care au înşelat câţiva proşti. Iar pe proştii păcăliţi, care au dat mită pentru a-şi scăpa copiii de “o problemă gravă”, nu-i sancţionează nimeni.
