Ca de fiecare dată când se pune în practică o măsură radicală, ofensiva SGU Ploieşti împotriva ciorilor de pe Bulevardul Independenţei a scos la lumină un grup de mangosiţi care-şi spun iubitori şi ocrotitori de animale şi păsări. Primarul Iulian Bădescu şi conducerea SGU Ploieşti au fost acuzaţi de genocid împotriva puilor de cioară, pentru că au încercat să elimine disconfortul creat de aceste păsări într-una dintre cele mai frumoase zone ale oraşului. Chestia cu mangosiţii ăştia e una foarte delicată. Sunt susţinuţi de „afară”, acolo unde administraţiile locale nu ştiu ce-i aia invazie de ciori în oraş, sunt puţini dar extrem de uniţi şi beneficiază şi de suport juridic. Aşadar, administraţia ploieşteană trebuie să facă totul „ca la carte”, să nu fie vreo scăpare cât de mică, pentru că băieţii ăştia speculează imediat. Şi nu e deloc productiv pentru ploieşteni ca reprezentanţii administraţiei municipale să-şi piardă timpul cu răspunsuri la întrebări idioate. Avem nevoie de ei ca să-şi facă treaba pentru care au fost aleşi. Treaba cu puii de cioară lăsaţi să putrezească pe bulevard e corectă. Ar trebui să răspundă cineva pentru asta! În ce-i priveşte pe iubitorii de ciori, i-aş strânge pe toţi şi i-aş ţine o jumătate de zi pe Bulevardul Independenţei, la 30 şi ceva de grade, sub castani, în aburii de rahaţi de cioară. Pe urmă, mai vorbim... N-am înţeles însă de ce nu s-au dus să bată la uşa primarului sau la cea a directorului SGU, atunci când s-a anunţat începerea ofensivei împotriva ciorilor. Să se ducă acolo, să-şi ofere serviciile, să vină cu soluţii şi abia apoi, dacă edilii oraşului nu vor să-i bage în seamă, să le dea în cap! Chestia aia cu aparatul cu ultrasunete pe cre am vazut-o lansată pe facebook e apă de ploaie. Aparatul ăla a fost instalat mai demult, dar n-a avut niciun efect. E însă mai spectaculos să faci plângeri penale, să le urezi puşcărie fericită edililor, decât să pui curu’ la treabă. Altfel, despre mangosiţii ăştia, s-auzim numai de bine. Le urăm toate cele bune...
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

