Nu puteau românaşii să nu-şi dea în petic şi la funeraliile unuia dintre cei mai mari regizori de film pe care i-a avut ţara asta. Nu s-au putut abţine şi au huiduit-o pe soţia lui Sergiu Nicolaescu, iar cu asta şi-au bătut joc de istoria încărcată de realizări remarcabile a maestrului. E uşor să stai pe margine, să caşti prelung a plictis şi să crezi că îţi găseşti spiritualitatea în nişte cutume idioate ale Bisericii Ortodoxe. Sunt sigur că mocofanii care au huiduit la funeraliile lui Sergiu Nicolaescu nu-s în stare să lege două vorbe şi că şi-au făcut un titlu de glorie din a persista în tâmpenie. Am văzut însă şi oameni importanţi din România care au mâncat rahat despre viaţa şi activitatea marelui regizor. Au scris în ziare, pe bloguri şi pe reţelele de socializare. După ce şi-au bătut joc de singurul regizor român care a performat sub două regimuri politice total diferite, de singurul om ale cărui filme le puteai vedea fără să-ţi vină să borăşti din cauza limbilor date în curul conducerii de partid şi de stat pe vremea comuniştilor, leprele şi-au făcut simţită prezenţa şi pe ultimul drum al artistului.
