L-am auzit, acum ceva vreme, pe preşedintele României, Traian Băsescu spunând că multora dintre români le-ar lipsi conştiinţa muncii. Sau mai pe şleau, şeful statului zicea că românii nu vor să muncească, pentru că s-au obişnuit să li se dea totul de-a gata. Cam acelaşi lucru l-au spus, de nenumărate ori, politicienii de la putere sau cei afiliaţi partidului aflat la guvernare. Nu-s dintre ipocriţii care scriu pe bloguri sau prin ziare că vai ce muncitori, pricepuţi, conştiincioşi şi talentaţi sunt românii. Cred că e o prostie să faci acest lucru. Nu din lipsă de respect pentru conaţionalii tăi, ci pur şi simplu pentru că sunt convins că ar fi un act de batjocură. În principiu, atât preşedintele, cât şi demnitarii puterii de azi, au dreptate. Mulţi dintre români refuză să-şi facă datoria, aşa cum trebuie, la locurile lor de muncă. N-am auzit însă pe nimeni să se refere la cauzele acestui comportament. Măcar în ceasul de pe urmă, măscăricii care ne conduc ar trebui să coboare în România reală. Hai să vedem ce se întâmplă şi de ce rezultatele muncii multor români nu sunt dintre cele mai bune! Păi lucrurile sunt extrem de simple. Dacă lucrezi la stat, n-ai de ce să te omori pentru că, indiferent ce faci, tot banii ăia îi iei. Bani ăia care sunt din ce în ce mai puţini şi pentru care eşti convins că deja faci prea mult şi care tocmai ce ţi-au fost reduşi cu 25 de procente. Dincolo, în sectorul privat, adică „la patron”, nu se face treabă serios pentru că: de cele mai multe ori patronii vor să-şi exploateze „la sânge” salariaţii, fără să le asigure un minim de resurse pentru a le susţine activitatea, salariile oferite sunt, în mare parte, extrem de mici şi plătite „la negru”, iar respectul pentru angajat lipseşte aproape cu desăvârşire. În asemenea condiţii este foarte greu să ceri oamenilor performanţă. România are foarte puţini patroni în adevăratul sens al cuvântului. Majoritatea sunt nişte cocalari cu iz de infractori de drept comun care nu fac altceva decât să-şi bată joc de oamenii cu care lucrează şi să de ţepe după ţepe statului, incapabil să-i pună la respect. Niciun regim din România de după 1989 nu s-a obosit să rezolve această problemă. N-a avut vreun interes să facă asta. Tot timpul au avut nevoie de bani ca să-şi finanţeze campaniile electorale, neamurile, cunoştinţele apropiate şi curvele.
