Se vede treaba că e disperare mare în perspectiva alegerilor parlamentare de la finele acestui an. Denunțida și dosariada merge din plin în această perioadă și ea îl are drept target acum pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Nu-i nimeni atât de tâmpit să nu-și dea seama că așa cum merg lucrurile acum, cu Tăriceanu la Senat și cu
ALDE pe curbă evident ascendentă, unii nu vor mai avea loc prin Parlament. Dacă-l agață acum pe Tăriceanu, ALDE va fi serios avariată. Cea mai recentă încercare de a-l trage pe linie moartă pe copreședintele democrat-liberalilor este o plângere penală care ar putea fi hazlie, dacă n-ar fi de mare rahat. Ia uite ce scrie presa aservită organelor: “O cunoscută avocată, căreia îi protejăm identitatea, deocamdată, a anunțat că îl denunță pentru pentru folosirea influenței în scopul obținerii unui beneficiu. Acuzațiile au plecat după ce șeful ALDE a mers, joi dimineață, să își reînnoiască permisul de conducere. El nu a stat la coada formată în fața Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, unde erau aproximativ 1000 de oameni. A intrat pe o ușa din curtea interioară, unde era așteptat de reprezentanți ai instituției, care l-au condus în clădire și i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului înainte ca publicul să aibă acces. Totul a durat aproximativ 20 de minute, timp în care sutele de oameni așteptau liniștiți deschiderea instituției”.

