Printre candidații care și-au propus să devină primari la Ploieşti se numără şi un fost liberal, Marius Fenichiu pe numele lui. Sloganul său electoral este "Schimbăm Ploieştiul",
şi, la un moment dat, a spălat cu periuţa de dinţi rahatul de ciori de pe băncile Bulevardului. Problema actuală a domnului Fenichiu e procentul mic în sondaje şi, ca şi cum asta nu ar fi fost suficient, calitatea oamenilor cu care vrea să defileze în viitoarea campanie. Unul dintre cei despre care vorbeam este tânărul din fotografie. Cult, după cum îl recomandă limbajul, domnul este atât de ocupat să se exprime ca un veritabil cocalar pe reţelele de socializare, încât nu are timp să observe că pe respectiva pagină de facebook sunt postate informaţii despre majoritatea candidaţilor care au avut ceva de spus, nu numai despre PSD. Pentru că, la prima vedere, ni s-a părut că avem de-a face cu doi complexaţi (un candidat cu procentul aproape de zero şi un susţinător care n-a mai suportat viaţa amară şi traiul nefericit), noi ne-am revizuit comportamentul şi i-am băgat în seamă pe amândoi.
Cu plăcere, domnule Fenichiu!

