Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Lasati doliul national si anchetele cu celeritate! Invatati romanii sa se comporte in situatii de criza!

Mi-e silă de personaje care se plimbă pe la televizoare sau scriu pe rețelele sociale cerând anchete cu celeritate, demisii sau care vorbesc programat, doar pentru a atinge coardele sensibile ale unor oameni care și-au pierdut copiii, frații, surorile, amicii în dezastrul de la Clubul Colectiv din București. După cum i-am văzut și simțit pe unii din ăștia, totul e fals, e de conjunctură. Ei știu foarte bine că o atitudine sobră, o privire puțin pierdută și chiar o lacrimă scăpată undeva într-un colț al ochilor merge de minune după o asemenea tragedie. Am decretat doliu național, televiziunile și-au schimbat grilele de programe, s-a cerut chiar și reporgramarea meciurilor de fotbal din Liga I și am cerut, prin vocea președintelui, anchete și vinovați băgați repede la bulău. Părinților care și-au pierdut copiii în iadul de la Colectiv li se rupe de doliul nostru și de câțiva indivizi pedepsiți eventual cu suspendare. Niciun asemenea demers nu le mai aduce morții înapoi. N-am auzit să aducă nimeni în discuție faptul că, în orice soi de calamitate, românii mor ca proștii pentru că nu știu să se comporte în asemenea momente de criză. Sigur că vinovații pentru nenorocirea asta vor trebui să plătească. Sigur că trebuie făcute anchete. Partea proastă e că în găsirea vinovaților sunt două posibilități: fie, datorită intervenției președintelui Iohannis se va da rasol, iar persoanele pedepsite nu vor fi cele sută la sută vinovate, fie nu va plăti nimeni nimic și toată povestea se va uita pentru că se apropie sărbătorile de iarnă. Nu l-am auzit nici pe președinte și nici pe premier să spună un lucru extrem de simplu: va trebui să punem la punct un program de pregătire a românilor pentru situații de criză. Dacă populația României ar fi fost instruită corect în ce privește comportamentul în cazuri de calamitate, cu siguranță numărul victimelor de la Colectiv sau de oriunde din altă parte unde în situații asemănătoare au murit oameni, numărul morților ar fi fost redus la mai puțin de jumătate. Mai bine îi învățați pe români să se comporte în asemenea situații!