Domnule chestor de poliţie Viorel Dosaru, aveţi umor, trebuie să recunosc! Dacă cineva apropiat mie nu ar fi avut o plângere făcută la instituţia dumneavoastră, zău că aş fi râs în hohote. Dar, chiar şi aşa, tot aţi reuşit să mi smulgeţi un zâmbet. Tâmp, însă e bun şi ăla, dată fiind conjunctura.
Domnule chestor de poliţie Viorel Dosaru, nebunia din ultimele două zile ar fi trebui să vă transforme într-un bărbat adevărat şi să demisionaţi. N-aţi fost pe fază, însă. Sau n-aveţi cu ce, rezultatul e acelaşi! S-o luăm pe firul problemei, zic.
Pe trei dintre oamenii importanţi din instituţia pe care o conduceţi i-a prins seara de 17 august încătuşaţi. Acuzaţi. Reţinuţi. Nici nu mai contează. Important este că asupra lor planează nişte suspiciuni grave. Acum, sunt două variante: aţi ştiut şi n-aţi luat nicio măsură împotriva lor sau n-aţi ştiut, deci nu ştiţi pe ce lume trăiţi. Amândouă la fel de grave. Eu cred că în cazul dumneavoastră e vorba despre prima variantă. Aţi ştiut şi aţi tăcut. I-aţi tolerat. Sunteţi complice, în cazul acesta, nu trebuie să vă spun eu.
Domnule Dosaru, e plină lumea de linguşitori. Nu pot crede că n-a venit nimeni, niciodată, la dumneavoastră, să vă informeze despre ce fac cei trei. Prieteneşte. În aşa fel încât dumneavoastră să-i îndepărtaţi cât mai repede, să nu explodeze Măria Sa Rahatul. Ei stau câteva luni în pârnaie, uită lumea de ei. Dar dumneavoastră aveţi o funcţie importantă, aveţi o conştiinţă de păstrat intactă, un obraz de păstrat curat... Aveţi o responsabilitate. Sincer, cum aţi putut dormi noaptea ştiind ce fac cei trei? Cum v-aţi acceptat statutul de şef al Inspectoratului de Poliţie ştiind unde a ajuns corupţia?
De aceea spuneam, domnule Dosaru, că bărbăteşte era ca în această dimineaţă să vă fi înaintat demisia. Da, dumneavoastră! Pentru că dacă ipoteza mea, cum că ştiaţi şi aţi tolerat corupţia e adevărată, atunci dumneavoastră sunteţi nu incompetent, ci monument de incompetenţă. Deci, dacă nu sunteţi complice, sunteţi incompetent. Ambele situaţii sunt incompatibile cu statutul dumneavoastră.
Şi încă ceva. Eu, ploieşteanul în slujba căruia vă place să spuneţi că sunteţi, vă rog, respectuos, să plecaţi. V-am spus şi de ce cred asta. Şi în plus, cineva de-acolo de "sus", vă va schimba din funcţie mai curând decât vă aşteptaţi. Şi sunt şi câţiva poliţişti făcuţi grămadă care vă cer să plecaţi. Ei se vor transforma în eroi şi mi-e teamă să nu-i văd şefuleţi pe undeva, că dracu' ne-a luat!

