E cam nepotrivit ce face președintele ales al românilor, Klaus Iohannis. Dacă până acum aveam un președinte care conducea țara aproape din cârciumă, ne-am ales cu un șef de stat care o arde aproape exclusiv pe rețelele sociale. Fără să minimalizăm câtuși de puțin importanța acestui mod de comunicare, trebuie să spunem că el nu ar trebui să fie singular. La președintele Iohannis, acest lucru se întâmplă foarte des și nu credem că este foarte bine. Klaus ohannis are în spate un grup de băieți tare pricepuți în ale internetului. Se pare că sunt însă mai puțin abili în alte privințe. N-au știut de exemplu să-i spună că transmiterea cu obstinație a mesajelor pe facebook ar putea genera niște probleme de imagine. Oricine poate gândi că președintele în exercițiu nu e destul de capabil să vorbească liber într-o conferință de presă sau într-o emisiune televizată și asta nu credem că-i folosește domnului Iohannis. Toată povestea asta cu mesajele pe facebook a culminat marți cu bilanțul de 100 de zile pe care Klaus Iohannis l-a făcut public pe rețeaua socială. Era evident că o asemenea abordare va naște comentarii. "Azi se împlinesc 100 de zile de când sunt Președintele României. Această perioadă este un prim pas către România pe care o construim împreună", a scris echipa de comunicare a lui Klaus Iohannis pe pagina de facebook a președintelui. Tot acolo au fost postate și niște videoclipuri cu imagini de la evenimentele la care a participat președintele Iohannis. Treaba asta sună oarecum a discriminare: președintele nu se adresează decât românilor care stau pe facebook? Pe ceilalți nu-i bagă în seamă?
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

