"Dac-aş fi pentru-o zi preşedinte/ V-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde"
Ploieştiul este, cred, cel mai trist municipiu din România. Mi-ar plăcea să mă înşel, pentru că e dureros să spui aşa ceva despre oraşul în care te-ai născut şi ai trăit aproape 40 de ani.
Lăsând deoparte perioada comunistă, când toate oraşele arătau la fel, Ploieştiul pare să fi evoluat urât. Începând cu arhitectură şi terminând cu amenajarea lui în perioada sărbătorilor. Şi, pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, n-o să mă opresc, chiar acum, asupra fostei clădiri Petrom (viitor Spital de Pediatrie, speră unii), care a făcut ca zona Catedralei Sf. Ioan să arate oribil. Nu se "pupă", neam, o clădire în acel stil lângă o biserica precum Catedrala, indiferent câte tufănele plantezi în sensul giratoriu.
Pentru că "aşa a fost mereu", luminițele de Crăciun se aprind, la Ploieşti, pe 5 decembrie, adică la cinci zile după ce s-au aprins în restul ţării. De trei ani, aceleaşi beculeţe. În primul an le admiri, în al doilea an constaţi că nu e nimic nou, în al treilea an, deja te gandeşti de ce-or arunca, ăştia, cu artificii. Abia la final îţi aduci aminte că e 5 decembrie şi se aprind beculeţele în oraş. Cât de mers în centru, să vezi cum arată aprinse... pas! Ai văzut acum doi ani, ai văzut şi aul trecut, ce dracu' să mai vezi acum? Nu are sens să-mi amintesc de beculeţele care le-au precedat pe acestea din ultimii trei ani. Aşa hidoşenii nu mai văzusem niciodată. Mai frumos ar fi luminat sistemele de avarii de la autoturismele aflate în tranzit în zona centrală!
Anul trecut, Ploieştiul a avut cel mai urât brad de Crăciun. Seara arăta bine, ce să zic. Dar, dacă treceai ziua prin centrul oraşului, trebuia să le întorci privirile copiilor spre altceva. Ar fi avut coşmaruri noaptea. N-am auzit niciodată atâtea glume pe seama unui brad de Crăciun, câte am auzit iarna trecută. Drept pedeapsă pentru cei care au vociferat, anul acesta a fost împodobit un brad la întâmplare, plantat în zona în care se împodobeşte bradul tradiţional. N-a fost timp suficient să apară glumele pe seama lui, dar nu-i târziu să înceapă.
La Ploieşti, sărbătorile încep cu Fuego. De ce? Pentru că Fuego e prieten cu organizatorul de spectacole preferat, pe bani, evident, de toate administraţiile. Şi Fuego e prieten şi cu duhovnicul "trandy", al Ploieştiului, preotul care a asigurat, luni la rând, titulurile de primă pagină din Cancan. A plecat cu amanta şi, ca să nu piardă parohia, refuză să divorţeze. Da, Fuego a cântat colinde, în fiecare iarnă, în biserica popii gigolo. Gospodinele îl adoră, deci n-ar fi un lucru rău că Fuego cântă la Ploieşti. Dar Ploieştiul nu e locuit numai de gospodine.
Orăşelul Copiilor a fost o mizerie, la Ploieşti, de când mă ştiu. Atâta ţigănie n-am văzut, adunată în acelaşi loc, nici la pomenile de 1 decembrie, când se împărţea, gratuit, fasole cu cârnaţi. Aceleaşi kitsch-uri, aceleaşi chinezării, aceleaşi acadele, aceleaşi vânzătoare ascunse sub fuste creţe şi colorate care vând baloane. Şi aceleaşi maşinării roase de rugină.
Deşi luminiţele de Crăciun se aprind abia pe 5 decembrie, colindătorii apar, la Ploieşti, pe 1 decembrie. Ăia te atacă în staţiile de autobuz, în autobuz, la semafor şi chiar şi în mers. Dacă nu eşti atent, de trezeşti că un puradel creol îţi frige un mănunchi de crenguţe de brad peste mâini aşa, să-ţi meargă bine la anu'.
Sărbătorile se încheie, la Ploieşti, pe 5 ianuarie. Adică se sting luminiţele de Crăciun şi rămâi în aceeaşi mizerie, dar fără luminiţe. Ţigănie de colo până colo, dar în lumină uni, dacă nu s-a ars becul.
Instalaţiile se demontează undeva înainte de Paşte. Arată trist, de mărţişor, să ridici privirea să vezi primele raze de primăvară, şi să ţi se agaţe privirea de ţurţurii 3D de la Sf. Nicolae. Da' aia e, na...
Sincer, n-am înţeles niciodată logica pentru care administraţiile locale din Ploieşti au procedat în acest fel. Repet, nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Dar să recunoşti că nici ţie nu-ţi prea place, dar n-ai avut bani... asta n-am s-o pot înţelege. Cum nu pot să înţeleg de ce n-avem poliţişti comunitari pe stradă, să-i amendeze pe mâncătorii de seminţe care scuipă cojile pe jos, pe ăia care întorc privirile când li se cacă animalul de companie în drum, pe ăia care turează motoarele pe bulevardul cu castani... Ce de bani s-ar face din amenzile astea...
Cârcotaşii vor exista întotdeauna. Vor spune că ar fi cheltuit altfel sumele aruncate pentru iluminatul public de sărbători. Ideea e alta. Trăim în România şi banii se vor cheltui, mereu, aiurea. O parte va ajunge, întotdeauna, la cine trebuie. Şi-atunci, măcar de Crăciun să ne bucurăm!
Cert e că Ploieştiul e un oraş trist. Iese în evidenţă doar prin jegul de la Spitalul Judeţean, nepăsarea de la Maternitate şi cel mai lung cârnat (culmea ironiei) din lume.
P.S. Dacă, de Revelion, în centrul oraşului va cânta tot Fuego, mă mut la Medgidia!
