Catre: Noul Presedinte al Romaniei/ In atentia: Domnului Klaus Iohannis

M-am trezit de dimineață pe de o parte bucuros că tupeul de borfaș politic, aroganța și lipsa de bun simț au pierdut aceste alegeri prezidențiale, iar pe de altă parte rezervat și, totodată, realist, pentru că nu știu în ce măsură victoria lui Klaus Iohannis va reuși să ne plătească nouă, celor mai mulți dintre români, datoriile, facturile și alte asemenea. Nu o să cad în plasa idioată că toată lumea e la fel și că neamul românesc e blestemat să aibă conducători mincinoși, hoți și avari. Dar nici nu prea îmi vine să sar în sus de bucurie. Una peste alta, rezultatele parțiale ale alegerilor de duminică au fost ceva de genul a obținut Naționala de Fotbal o calificare la un Campionat European. Ca să fie totul ok, îmi permit să-i dau noului președinte al României, Klaus Iohannis câteva sfaturi. Acum, la cald, pentru că poate este mai receptiv. Domnule Iohannis, încearcă să nu te desființezi politic în perioada următoare! Nu spun că sigur o vei face, dar mă văd obligat să te avertizez.

  1. Nu defilați alături de figuri triste precum Băsescu, Udrea, Macovei etc.
  2. Nu-i lăsați pe falșii aliați să te încalece și să desființeze partidul liberal
  3. Nu va deziceți de colegii de partid, așa cum au făcut într-o măsură importantă cei de la PSD, indiferent ce probleme vor avea aceștia
  4. Căutați să vă îmbunătățiți discursul ca să nu mai dai apă la moară ofticoșilor
  5. Aveți grijă pe cine veți dori să pui premier! Predoiu nu pare să fie o soluție acceptabilă pentru cei mai mulți dintre cei care te-au votat și care au dat un vot negativ PSD, dar și găștii formate în zece ani de mandat de Traian Băsescu
  6. Românii ăia care v-au aclamat azi-noapte în Piața Universității și care s-au dus azi cu ochii lipiți de somn la muncă te vor scuipa dacă te vei șterge la fund cu încrederea lor, așa că încearcă să fi mai popular
  7. Nu intrați în combinații cu ăștia care, peste noapte, s-au trezit că nu-l mai susțin pe Ponta și PSD, indiferent ce ochi dulci îți vor face.

Pentru România este important ce s-a întâmplat duminică, la alegerile prezidențiale. Poate să însemne un suflu nou. Sper să nu fie unul ... sistolic! Din perspectiva asta, stimate domnule Klaus Iohannis, vă felicit pentru mandatul obținut și promit să vă urmăresc atent. Așa cum, fiți, sigur, o vor face mulți alții. Și nu vor fi neapărat dintre cei care v-au votat.

Vă doresc numai bine și să aveți un mandat BUN pentru România

Ovidiu Alexandrescu