Cel puțin 90 de localităţi din România, peste jumătate aflate în regiunea de Nord - Est a ţării (mai ales în județele Vaslui, Botoşani, Bacău, Iași și Neamţ), nu își acoperă în prezent nici măcar 1/4 din cheltuielile administrative (salarii angajați și aleși, respectiv minime cheltuieli de funcționare), acestora Guvernul transferându-le doar în ultimul an din Bugetul de Stat aprox. 300 milioane de lei (peste 65 milioane euro) [1]. Lista completă a localităţilor este ataşată. Doar 50 de lei reprezintă valoarea medie a veniturilor proprii (provenind din taxe şi impozite locale) pe cap de locuitor în unele dintre aceste comune (ex: Holboca - judeţul Iaşi, Vidra - jud. Vrancea), în timp ce altele colectează şi de 200 de ori mai mult (Şistarovăţ, jud. Arad - 11.728 lei/locuitor, Secaş, jud. Timiş - 8351 lei/locuitor). Asta nu împiedică însă comunele sărace să facă cheltuieli care depăşesc de sute de ori veniturile pe care sunt capabile să le colecteze, preferând să exercite încontinuu presiune pe Consiliile Judeţene şi pe Guvern, pentru a obţine bani prin diferite alte canale (ex: fondul de rezervă, fonduri speciale ale ministerelor). În ultimii 10 ani, au apărut peste 22 de asemenea localităţi noi din ambiția politică a unor parlamentari inconștienți, unele dintre ele neavând, în mod evident, capacitate să reziste economic nici măcar la limita de jos. În contextul discuțiilor despre regionalizarea României, Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere Guvernului să oprească finanțarea acestora din Bugetul de Stat până când vor fi în situația de a decide singure (prin referendum) asupra contopirii cu localități învecinate, diversificării surselor de finanțare, etc. Fiecare localitate își decide soarta în măsura în care dispune de minime resurse financiare proprii pentru acoperirea cheltuielilor imperative. Politica păguboasă practicată de toate Guvernele României de până acum - de a trimite bani unor localităţi incapabile să încaseze contribuţiile de la propriii locuitori - este profund incorectă faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care fac eforturi să îşi plătească taxele şi impozitele locale. România are astăzi aproape 3.200 de localităţi (mai multe decât Polonia - 2.800, la o populaţie dublă), țara noastră încăpățânându-se să nu canalizeze resursele publice (interne și externe) către anumite zone în care să existe și concentrare de populație pentru a se atinge un impact sporit, ci în cele mai îndepărtate cătune, cu câteva gospodării cărora li s-a cerut totuși să aleagă primarul și un întreg aparat administrativ. Doar 10% din localităţile din România îşi permit astăzi să acopere integral din venituri proprii (impozite şi taxe locale) cheltuielile de funcționare (care se ridică în medie la aprox. 1 milion lei/an la o comună). Nivelul colectării taxelor și impozitelor rămâne foarte mic în România iar perspectiva nu este deloc îmbucurătoare, nici măcar la nivelul municipiilor mari. În reședințele de județ se colectează, în medie, aproape 70% taxe și impozite, cu un nivel mediu de 200 lei pe cap de locuitor (cea mai slabă rată de colectare fiind - din cifrele oficiale colectate de IPP - la Drobeta Turnu Severin, Slobozia și Timișoara), 53% - la orașe și numai 30% - la comune. Primăriile şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, Direcţiile de taxe şi impozite, nu îşi asumă obligaţia de a forma o cultură a respectării disciplinei fiscale, rezumându-se la a aplica sancţiuni. Doar câteva judeţe/localităţi din România sunt astăzi peste media naţională (67%) în ceea ce priveşte ponderea veniturilor provenind din taxe şi impozite în totalul veniturilor localităţii: municipiile din județele Timiş, Sibiu şi Prahova, respectiv oraşele din județele Argeş, Ilfov şi Constanţa. Institutul pentru Politici Publice (IPP) critică faptul că în sistemul politic și administrativ din România se cultivă o dependență financiară a localităților față de aparatul și resursele centrale. Responsabilitatea față de situaţia de față aparține administrației centrale. Niciun Guvern nu a fost dispus să își asume o decizie de eficientizare a costurilor publice renunțând la transferurile, pe diferite canale netransparente, de bani publici pentru localități care dovedesc o incapacitate incontestabilă de auto-susținere a cheltuielilor minime de funcţionare. Solicităm, de asemenea, actualului Guvern, în contextul pregătirii priorităților de finanțare din fonduri UE 2014 - 2020 în cadrul cărora banii pentru reforma administrației rămân importanți, să dea dovadă de mai mare responsabilitate în privința stabilirii țintelor de program în privinţa consolidării capacităţii interne pentru colectarea taxelor și impozitelor locale. În anii 2005 - 2006, în negocierea actualului Program Operaţional de Dezvoltare a Capacităţii Administrative (PODCA), Guvernul pretindea că, până la finalul anului 2012 va atinge un grad de 90% colectare taxe și impozite locale și 95% în 2015!
Elena Iorga
