Schimbare suspectă la vârful Gărzii Naţionale de Mediu. Ovidiu Constantin Dăescu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, conform unei decizii semnate de premierul Victor Ponta, publicată astăzi în Monitorul Oficial. Totodată, în Monitorul Oficial a fost publicată o decizie care vizează numirea lui Florin Diaconu în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu. Ovidiu Dăescu a fost numit în urmă cu un an în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, în locul democrat-liberalului Silvian Ionescu, care demisionase din această poziţie. La puţin timp după numirea lui Diaconu s-au lansat şi primele ipoteze care nu sunt deloc favorabile noului comisar-şef. Prin multe dintre mediile politice şi administrative din Prahova se vehiculează ideea potrivit căreia Florin Diaconu ar fi fost pus la conducerea GNM pentru a bloca iniţiativele comisarilor din teriroriu de a face ordine printre multele încălcări flagrante ale legislaţiei de mediu. Vom vedea dacă este sau nu aşa. Deocamdată nu putem spune decât că suspiciunile au plecat de la modul în care a fost schimbat Dăescu şi de la faptul că nu s-a făcut publică nicio motivaţie a înlocuirii.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

