Ne-am hotărât să nu-i mai băgăm în seamă pe politicieni. Începând cu data de 12 noiembrie 2012, publicaţia online www.faptdivers.ro nu va relata, niciun eveniment politic, nicio declaraţie făcută de lideri politici locali sau naţionali, nu va consemna de la conferinţele de presă susţinute pe parcursul campaniilor electorale şi nu va publica niciun comunicat de presă transmis de vreun partid politic din România. De altfel, din 12 noiembrie vom renunţa la secţiunea „politică” a publicaţiei, activă rămânând doar secţiunea administraţie. Vom continua sa scriem despre membri administraţiei locale şi centrale atunci când fac lucruri bune sau când se fac de rahat cu decizii sau activităţi tembele. Vom continua, de asemenea, să promovăm iniţiativele legislative locale şi centrale, în măsura în care acestea îi interesează pe cititorii noştri sau când acestea se dovedesc a avea impact asupra comunităţii. În ce-i priveşte pe politicieni: deputaţi, senatori, lideri locali şi naţionali ai partidelor şi formaţiunilor politice, aceştia vor fi prezenţi în publicaţia www.faptdivers.ro doar în rubrica „Opinie”, unde ne rezervăm dreptul de a ne da cu părerea despre activitatea lor. Secţiunea „alegeri 2012” va ramâne activă până la finalul alegerilor parlamentare din 9 decembrie doar pentru a consemna proceduri de vot, nereguli legate de procesul electoral şi, evident, rezultatul final.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

