Uite cu ce s-au ocupat parlamentarii nostri in mandatul 2008-2012!

Cel mai recent raport de monitorizare a activităţii parlamentarilor Sinteza activității parlamentarilor în mandatul 2008 - 2012 (ce legi au votat senatorii  şi deputaţii, cine a absentat cel mai mult, în ce domeniu s-a legiferat mai mult) este lansat de Institutul pentru Politici Publice chiar în mijlocul negocierilor pentru candidaturile aferente campaniei electorale pentru noul parlament. Iată, pe scurt, câteva date prezentate în raport:

Ø  22 de parlamentari trimişi în judecată, majoritatea pentru infracţiuni de corupţie, 5 condamnaţi iar pentru doi s-a solicitat începerea urmăririi penale, totodată alţi 42 de parlamentari verificaţi de Agenţia Naţională de Integritate pentru încălcarea unor prevederi privind regimul declarării averilor şi conflictelor de interese;

Ø  11 deputaţi au fost filmaţi în timp ce votau legi în sala de plen folosind atât cartela proprie cât şi a altor colegi (suntem convinşi că numărul acestora este mai mare, împotriva acestora existând probe incontestabile date de casetele cu filmări ale jurnaliştilor, în baza cărora IPP a adresat sesizări Camerei Deputaţilor), opt dintre aceștia fiind sancționați (o premieră la nivelul parlamentarismului român) prin interzicerea participării la lucrările Camerei pentru o ZI.

Ø  Crearea unui grup parlamentar inexistent la data alegerilor parlamentare în 2008, concomitent cu lipsa de interes pentru organizarea de alegeri în colegiile vacante în urma demisiilor/deceselor unor parlamentari, fapt care duce la sub reprezentarea a câteva milioane de alegători.

Ø  accesul publicului la ședințele și documentele produse de către comisii rămâne o mare problemă pentru Parlamentul românesc iar practica adoptării de avize şi rapoarte fără cvorum în comisiile permanente se practică la scară largă iar situaţiile frecvente în care reprezentanţii presei sau ai societăţii civile sunt invitaţi să părăsească sala de şedinţă înainte de vot contribuie la o consulatare cvasi-inexistentă în procesul legislativ cu societatea civilă

Ø  Scăderea nivelului de transparenţă în privinţa afişării informaţiilor privind cheltuielile angajate cu activitatea parlamentară.

Ø  Fenomenul migrației politice s-a amplificat împotriva tuturor angajmentelor politice luate de toate partidele politice. Numărul parlamentarilor migratori s-a dublat în acest mandat față de cele anterioare (59 deputaţi şi 35 senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar), fenomenul nefiind doar tolerat, ci chiar încurajat de partidele politice.

Descarcă aici întregul raport asupra activităţii parlamentarilor români