Lorenzo Iulian Prundeanu, preşedintele asociaţiei Hora Unirii din Grosseto, a trimis mai multor asociaţii din Italia un mesaj în care îşi anunţă intenţia de a candida pentru un post de parlamentar independent de diaspora, la alegerile din toamnă. Pentru a candida, are nevoie de 2000 de semnături 2000 din partea cetăţenilor rezidenţi în Colegiul 1, care cuprinde, printre alte ţări: Italia, Austria, Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Anglia, Ungaria, Grecia. Până de curând, Prundeanu a fost preşedintele filialei PDL din Grosseto. Acum face un rechizitoriu dur partidului în care a activat şi cere ajutorul asociaţiilor pentru a strânge semnături. Lorenzo Prundeanu, de profesie jurist (a terminat facultatea la Spiru Haret), cetăţean italian din 2010, la începutul lunii septembrie a anunţat că îşi dă demisia atât din PDL, cât şi din funcţia pe care o deţinea, la nivel local. Prundeanu a expus motivul demisiei într-o scrisoare înaintată preşedintelui PDL, Vasile Blaga, cât şi responsabilului PDL diaspora, William Brînză. În scrisoare spune că PDL Italia nu mai funcţionează şi nu face politică pentru românii din Italia. “Mai mult, nu se mai poate face politica de la Bucureşti; nu se mai poate face politica din Italia pentru cei de la Bucureşti, nu se mai poate face politica cu oameni de la Bucureşti ca reprezentanţi ai Diasporei”, a scris Prundeanu în scrisoarea de demisie. “Trebuie să facem politica noastră, pentru românii din Diaspora. Politica va trebui să o facem cu oameni care trăiesc aici, care cunosc şi dau piept în fiecare zi cu problemele şi neajunsurile românilor din străinătate. Va trebui să facem o politică neutră, în interesul românilor, nu al partidelor sau al alianţelor politice. Va fi politica Diasporei menită să vină în întâmpinarea şi rezolvarea problemelor acesteia”.
Text şi foto: www.gazetaromaneasca.com

