Senatorul liberal Teodor Meleşcanu a acceptat propunerea de a ocupa funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. "Am acceptat această propunere considerând că ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de preşedintele Traian Băsescu de a numi la conducerea serviciilor de informaţii persoane care fac parte din opoziţia parlamentară şi nu din majoritate şi că renunţarea la această practică, din cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evoluţiei pe viitor a sistemului politic românesc", declară Meleşcanu într-un comunicat transmis presei. El afirmă că "amânarea luării unei decizii pe această temă ar putea afecta desfăşurarea normală a activităţii SIE, instituţie care are un rol esenţial în asigurarea securităţii statului român, împreună cu partenerii din NATO şi Uniunea Europeană"."Am convingerea că echilibrul, pregătirea şi experienţa pe care le am în probleme de securitate internaţională îmi vor permite să mă achit în bune condiţii de o asemenea responsabilitate, la nivel naţional", precizează Meleşcanu, menţionând că începând de luni s-a autosuspendat pe o durată nedeterminată din calitatea de membru al PNL. În paralele cu această decizie, liderul PNL, Crin Antonescu a declarat că va cere excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

