Avocați la cuțite! Contre spumoase între doi distinși reprezentanți ai baroului prahovean

Avocați la cuțite! Contre spumoase între doi distinși reprezentanți ai baroului prahovean

De câteva zile, un dialog spumos între doi distinși avocați ploieșteni atrage atenția utilizatorilor rețelei sociale Facebook. Este vorba despre contrele dintre (în ordine alfabetică) avocatul George Botez, consilier municipal PSD și avocatul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului și actual candidat al PNL pentru Primăria Ploiești. Totul a pornit de la acordarea gratuității de transport în comun pentru elevi în municipiul Ploiești, iar urmărirea dialogului dintre cei doi poate deliciul oricărei seri toride de iulie pandemic.

Vă prezentăm în cele ce urmează (tot în ordine alfabetică) postările celor doi avocați ploieșteni:

George Botez

Ploieștenii pot sta liniștiți! Pot vota un candidat care susține milionarii din Ploiești și pentru care cei mai săraci nu prezintă interes! Și care vrea să ia de la săraci pentru a le da celor bogati! Trebuie să recunosc că aceasta este o premieră în politica ploieșteana. Dacă la nivel național ne-am obișnuit ca PNL să fie vârful de lance al băncilor și corporațiilor prin acordarea de avantaje cu nemiluita, nu mă așteptam ca aceasta să se întâmple și la Ploiești !

Într-o luare de poziție – scrisă de altcineva, cu siguranță– pentru a contracara situația penibilă în care s-a aflat, neștiind că în Ploiești există transport gratuit pentru elevi din anul 2017, mangafaua ploieșteană atacă și își da iar cu scândura în cap susținând că, vezi Doamne (!) știa, dar că dorea să elimine pragul de 2.364 lei/membru de familie pentru acordarea acestui drept ! Adică, așa, ca să fie clar, domnu’ cu pricina este preocupat de situația familiilor cu doi copii și cu un venit lunar per familie de…..9456 de lei ! Cam 2000 de euro bani peșin, în mâna ! Acum, sincer, cine a slobozit o astfel de apărare merită premiul Pinochio, faza pe municipiu și e numai bun de votat de cei 97% dintre ploieșteni, adică de cei care nu îndeplinesc condiția unor astfel de venituri uriașe !

Domnule ( încă, se pare ) candidat al PNL, hai să vorbim pe corect ! Nu toți ploieștenii au leafa pe care ați avut-o dumneavoastră ca angajat politic la o sinecură ALDE, sinecură care v-a fost oferită de prietenii de la acel moment si care v-au angajat ca să filmați un videoclip în care jurați că ALDE e fericirea pe pământ ! Si ati facut-o ! Pe bani grei !

Ploieștiul este un oraș cu mulți oameni săraci, nu unul al milionarilor ! Iar cei aflați în nevoie, cei fără venituri, trebuie ajutați să își trimită copilul la școală, să fie om cu carte. Nu va transformați în avocat al celor bogați, că aceia se descurcă și fără ajutorul dumneavoastră ! Isi duc singuri copiii cu limuzina la scoala !

Dacă nu știți ( și se pare că iar nu știți ), 97% dintre copiii ploieștenilor beneficiază de transport gratuit pentru a merge la școală și asta cu toată opoziția PNL din Consiliul Local. Iar dacă dumneavoastră sunteți vârful de lance al milionarilor și muriți de grija lor, e fix problema dumneavoastră, dar aveți decenta să o recunoașteți !

Pentru că, așa cum va spuneam și în precedentul comentariu, oricât v-ați încăpățâna să nu înțelegeți, Ploieștiul nu este nici cârciumă și nici maidan !

Andrei Volosevici

Despre diletanți și diletantism

Cu două zile în urmă aminteam despre Ordonanța de Guvern care stabilește gratuitatea în mijloacele de transport în comun pentru toți elevii.

Nu foarte uimit de jignirile lor și de lipsa de profesionalism, asist de atunci la un spectacol penibil în care reprezentanți ai PSD explică cum că habar nu am că elevii din Ploiești beneficiază de transport gratuit: Minciună!!!

Hotărârile de Consiliu Local la care se face referire plafonează gratuitatea la un venit de 2364 lei/membru de familie, iar eu propun alinierea la legislația care prevede gratuitate pentru elevi, fără plafonare.

Vă opuneți, stimați membri ai PSD? Exprimați-vă clar! Și mai lasați injuriile, că nu aduc voturi! Și nu vă mai păcăliți propriul candidat la primărie!

Mie îmi place competiția, dar cea corectă, pe proiecte și realizări, despre care voi nu aveți habar!

Cu un lucru sunt de acord: trebuie să terminăm cu diletanții din Ploiești! Abia aștept să mi se ceară exemple în acest sens...