Liberalii ploieșteni și-au abandonat primarul!

Liberalii ploieșteni și-au abandonat primarul!

Se pare că primarul Adrian Dobre a cam rămas singur să-și ducă la bun sfârșit mandatul. Consilierii social-democrați sunt de părere că aleșii locali ai PNL l-ar fi abandonat pe edil și că au încercat să-i ”trântească” un proiect de hotărâre foarte important pentru ploieșteni. ”Grupul Consilierilor Locali ai PSD Ploiești este uimit de faptul că aleșii PNL și-au abandonat propriul primar și nici măcar nu mai sunt interesați de problemele reale ale ploieștenilor.

În ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, de astăzi, consilierii liberali au cerut amânarea achiziției a încă 10 autobuze noi, ignorând situația reală a parcului auto de la TCE.

A fost extrem de greu să îi convingem pe colegii noștri că ploieștenii au nevoie de autobuze ACUM, nu după viitoarele alegeri locale!

Nu am crezut vreodată că vom trăi momentul istoric în care primarul LIBERAL Adrian Dobre să le mulțumească reprezentanților PSD pentru faptul că au înțeles să respecte nevoia ploieștenilor de a circula cu mijloace de transport noi!

Nu putem transforma problemele Ploieștiului în războaie electorale și nici nu putem amâna rezolvarea unor nevoi reale ale ploieștenilor pentru că…ar da mai bine să fie “găsite” soluții după alegerile locale!”, se arată într-un comunicat remis de grupul consilierilor PSD Ploiești.