Risc maxim la ieșirea din Ploiești spre Târgoviște! Podul CFR stă să cadă!

Risc maxim la ieșirea din Ploiești spre Târgoviște! Podul CFR stă să cadă!

Mașinile și pietonii care trec pe sub podul CFR de la Gara de Vest din Ploiești pot fi zilnic victime ale unei tragedii. Podul este serios deteriorat, iar autoritățile ar trebui să intervină de urgență pentru consolidarea sau refacerea acestuia.

”Podul CFR de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, la ieșirea din Ploiești spre Parcul Industrial, un pericol real pentru siguranța circulației. Voi lua urgent măsuri care se impun într-o asemenea situație de urgență, înainte de producerea unei tragedii”, a declarat viceprimarul Cristian Mihai Ganea.

La finele lunii trecute, viceprimarul Ganea și deputatul social-democrat de Prahova, Laura Moagher au avut o întrevedere pe această temă cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și cu directorul general al CFR, Constantin Axinia. În decursul întâlnirii s-a discutat și despre Gara de Sud din Ploiești, aceasta urmând să intre foarte curând în reparații.