Contractul cu operatorul de salubritate, pus în dezbatere publică, luni, la Ploiești

Contractul cu operatorul de salubritate, pus în dezbatere publică, luni, la Ploiești

Primarul Ploieștiului, Adrian Florin Dobre, invită președinții asociațiilor de proprietari din municipiul Ploiești, precum și alți cetățeni interesați, la o întâlnire în cadrul căreia se va discuta despre situația salubrității în orașul nostru, luni, 10 iunie 2019, începând cu ora 18.00.

În cadrul reuniunii, care se va desfășura la sediul Teatrului “Toma Caragiu”, edilul ploieștean, va purta un dialog direct cu reprezentanții asociațiilor de proprietari pe subiectul contractului aflat în derulare cu actualul operator care asigură salubritatea.