Primarul Adrian Dobre acuza PSD de ilegalitati la SGU Ploiesti! Cum raspunde viceprimarul Cristian Ganea?

Primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre dă vina pe social-democrați pentru situația financiară delicată cu care se confruntă Societatea de Gospodărire Urbană. Mai mult decât atât, Dobre a lăsat să se înțeleagă faptul că PSD ar avea un anumit interes financiar în ce privește externalizarea

serviciului de pază de la SGU Ploiești. În replică, Cristian Mihai Ganea, președintele PSD Ploiești și viceprimar al Ploieștiului spune următoarele: ”Nu îmi plac polemicile! Dar nu pot asista pasiv la jocul deloc curat pe care l-a adoptat primarul Adrian Dobre în ultima perioadă. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Adrian Dobre a prezentat o situație care nu are nici o legătură cu realitatea. Ba mai mult, pot afirma cu tărie că, ori este prost informat, ori minte cu nerușinare. Primarul a insinuat că există un interes al PSD de a externaliza serviciul de pază al SGU Ploiești, și asta pe o sumă fabuloasă și fără respectarea legii. Mă văd obligat să ripostez, nu doar în calitate de președinte al PSD Ploiești, de viceprimar al acestui oraș, dar mai ales pentru că SGU mi-a fost ”pasat” de către Dobre atunci când a văzut că nu poate gestiona în nici un fel relația dintre Primărie și această societate comercială aflată în subordinea Consiliului Local. Sau poate că, atunci când mi-a pasat SGU-ul, primarul și-a imaginat că mă va îngropa cu tot cu societate, considerand că nu voi fi capabil să gestionez lucrurile. Iată că soluții există, dacă se vrea! Este adevărat că se dorește externalizarea acestui serviciu, lucru cu care Dobre a și fost de acord, dar nu pentru vreun ”tun”, ci pentru a se face o economie la bugetul SGU, în încercarea de a redresa societatea. Îi sugerez primarului Dobre să se apuce de treabă și să lase dezinformările. În doi ani de mandat nu a făcut nimic, iar acum se laudă cu munca altora sau aruncă cu noroi în adversarii politici”.