Primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre, s-a fotografiat într-o ipostază mai puțin obișnuită pentru un primar de municipiu. Dobre a început săptămâna de după Sfânta Maria în forță, iar dacă după primele rânduri citite vă gândeați la ceva negativ, ei, bine, ați greșit profund. Având în vedere că se apropie începutul anului școlar, edilul ploieștean a demarat seria
verificărilor la lucrările de reparații la unitățile școlare din oraș. Primarul Adrian Dobre s-a urcat chiar și pe acoperișul școlilor pentru a constata personal dacă reparațiile au fost temeinic făcute de către constructori. "Ținând cont de faptul că debutul anului școlar se apropie cu repeziciune, am verificat stadiul lucrărilor de reparații de la o parte din liceele și școlile din Ploiești. Sunt convins că aceste îmbunătățiri vor fi finalizate în termen pentru ca elevii noștri să aibă parte de condiții mai bune", a declarat primarul Ploieștiului.

