Senatorul ploieştean social-democrat, Iulian Bădescu acuză conducerea PDL Ploieşti că ar folosi operatorul de salubritate al oraşului, respectiv firma Rosal, aparţinând pedelistului Silviu Prigoană, pentru a-şi completa baza de date a partidului şi a o folosi în campania electorală. Bădescu este candidatul USL pentru funcţia de primar al Ploieştiului şi este bine cotat în sondajele preelectorale. Iată textul integral al comunicatului de presă remis de parlamentarul PSD: „În Ploiești, printr-o adresă, Conducerea Rosal Ploiești solicită Asociaţiilor de Proprietari transmiterea tuturor numelor și numerelor de telefon ale proprietarilor de apartamente. Ce se motivează? Posibilitatea ca Rosal să își recupereze direct de la beneficiari prejudiciul, în cazul în care administratorii fug cu banii locatarilor. Justificarea lor este una mai mult decât penibilă și transparentă. În condițiile în care Rosalul are contract cu Asociația de Proprietari, ci nu cu fiecare proprietar în parte, aș întreba conducerea pedelistă a Rosal: pentru ce, domnule Prigoană și doamna director Limboșeanu? Pentru ce domnule președinte PDL Ploiești? La început de an electoral, urmăriți reîmprospătarea și îmbogățirea bazei de date? Și, dacă da, de când firme ce funcționează și pe banul public asigură secretariatul la partid? Se știe că niciodată nu ați fost caracterizați de măsură și delictatețe, dar, de data asta, depășiți orice limită. Nu numai pe aceea a legalității, ci și pe cea a respectului datorat ploieștenilor pe care, prin ceea ce faceți, nu le arătați decât disprețul suveran al stăpânului față de slugă. Fac apel pe aceasta cale la toți cei care au primit aceste adrese și îi rog ca, în numele (încă!) al libertății civile și al drepturilor și libertăților omului, să se gândească de două ori atunci când asemenea date le sunt cerute. Nu sunt pentru binele lor, ci pentru asigurarea binelui acelora care, de pe acum, se pregătesc pentru un an electoral murder”.
Iulian Bădescu

