Modelul Orban sau Volosevici se pare că nu se poate aplica în orașul prahovean Băicoi. În ciuda faptului că a fost deja condamnat de instanța Judecătoriei Câmpina la șase luni de închisoare cu suspendare, primarul Ciprian Stătescu n-a adoptat aceeași atitudine cu colegii săi de partid. Stătescu nu s-a retras din cursa electorală pentru alegerile locale și a declarat recurs
împotriva sentinței. Recursul a intrat în scenă miercuri, 13 aprilie, la Curtea de Apel Ploiești, unde primarul din Băicoi nu s-a prezentat. Mai mult, a cerut amânarea judecării cauzei. Sursele noastre susțin că Stătescu ar fi adoptat această metodă pentru a prelungi deznodământul procesului și a putea intra în competiția electorală. Gurile rele spun chiar că primarul băicoian ar fi fost văzut în ziua judecării recursului în Ploiești. Ciprian Stătescu mai are o problemă de care trebuie să treacă: procurorii au cerut aplicarea cu executare a pedepsei privative de libertate. Ce se va întâmpla, însă, dacă procesul va fi amânat până după alegerile locale, Stătescu va fi reales, iar după asta va pierde în instanță și va fi condamnat definitiv?

