Problemele financiare delicate cu care se confruntă actualmente administrația ploieșteană l-au determinat pe senatorul Andrei Volosevici, candidatul PNL pentru funcția de primar al Ploieștiului, să avanseze câteva idei pentru redresarea situației. Volosevici este de părere că o sursă importantă de venit pentru bugetul local ar putea fi punerea în vânzare a cabinetelor medicale din
oraș. ”Vânzarea cabinetelor medicale reprezintă în acest moment una dintre modalităţile de completare a veniturilor proprii ale Primăriei Ploieşti, ţinând cont de faptul că bugetul local al anului 2016 este subdimensionat. De aceea trebuie ca reprezentanţii administraţiei publice locale să demareze de urgenţă procedurile necesare pentru desemnarea unei societăţi sau două prin care să se facă intabularea şi evaluarea lor. Desigur, aşa cum susţin şi medicii care îşi desfăşoară activitatea în respectivele imobile şi eu consider că trebuie făcută o evaluare corectă, în sensul că trebuie să ţinem cont şi de investiţiile făcute de aceştia. Ştiu că nu au fost date sub închiriere în condiţiile cele mai bune, iar medicii au fost nevoiţi să facă investiţii majore pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţiile impuse de lege. De aceea, repet, trebuie ca în momentul în care le vom scoate la vânzare să se ţină cont şi de aceste investiţii, astfel încât să fie făcută o evaluare corectă. Ţinând cont de faptul că suntem presaţi de timp, actuala conducere a Primăriei Ploieşti trebuie să ia în calcul şi faptul că există un număr semnificativ de astfel de spaţii şi nu ştiu dacă o singură societate se poate ocupa de intabulare. De aceea consider că trebuie întocmit un caiet de sarcini pentru a se atribui această procedură de intabulare către mai multe societăţi”, a declarat senatorul PNL, Andrei Volosevici.

