Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Cum vede un consilier local ploiestean problema refugiatilor veniti in Romania?

Problema refugiaților arabi care au venit în România a provocat oarece reacții și la nivelul administrației locale ploieștene. Liderul consilierilor municipali social-democrați, avocatul George Botez, este de părere că primirea refugiaților este un gest normal, în bunul spirit creștin al nostru, al românilor, dar consideră că trebuie să fim cu băgare de seamă pentru a nu se produce drame. “Din punct de vedere politic România a dat din nou dovadă că regulile interne în țara noastră sunt stabilite de oricine altcineva, numai de români nu! Nu ar fi nici prima și nici ultima dată când ni se impun politici pe care nu le agreem. Deja ne-am obișnuit.  Sigur, umanitar discutând, avem și capacitatea și voința de a primi refugiați, aceasta fiind în bunul spirit creștin în care ne-am născut și format ca popor, chiar dacă în ultimul rând am uitat de acest lucru. Însă ar fi bine ca Guvernul României să dea aceeași importanță și unora dintre românii care sunt refugiați în propria țară. Refugiați în fața șomajului, a sărăciei, a prețurilor în continuă creștere, a condițiilor uneori precare din sănătate și învățământ. Dacă și față de aceștia ar fi aceeași preocupare, totul ar fi în bună regulă. Nu am mai trăi coșmarul plecării masive din țară a multor concetățeni ai noștri. Și asta ar fi o mare realizare ca națiune. Totodată, nu pot să nu fiu mirat cum acești refugiați nu își găsesc locul în statele arabe, deși sunt frați de credință. Dacă cei care vin la noi sunt oameni în nevoie, îi vom ajuta. Însă nu trebuie să uităm, nici noi și nici ei, că România este și trebuie să rămână a românilor. Uneori, multiculturalismul greșit înțeles creează drame de care nu avem nevoie sub nicio formă”, a declarat George Botez pentru faptdivers.ro.