Idei puține și fixe. Cam asta pare să aibă aproape în exclusivitate unul dintre consilierii locali ai PNL, pe numele său Gheorghe Sârbu. Nu e ședință să nu urle pe două subiecte favorite: Hale și Piețe și SGU. Aproape că nu mai există vreun alt subiect de abordat în legislativul municipal decât astea două. Dacă ar fi doar asta problema consilierului în cauză tot ar fi bine. E ciudat că nu
s-a întrebat nimeni din partidul liberal de ce Sârbu e singurul dintre consilierii PNL care face circ permanent, care se exprimă bolovănos și care nu face deloc cinste partidului care l-a promovat acolo. Ce face Gheorghe Sârbu în Consiliul Local Ploiești nu e opoziție. Dată fiind diferența de vârstă și de experiență în administrația locală, ce credeți că ar putea învăța de la el mai tânăra sa colegă de partid, Cristina Enache, care se află la primul mandat de ales local? Pentru ca ședințele în care se exprimă Gheorghe Sârbu să nu degenereze a fost mai de fiecare dată nevoie de intervenția consilierului PNL Ionuț Ionescu, un tip care manifestă și el un spirit critic extrem de dezvoltat, dar care se pricepe la administrație. Și ar mai fi ceva: timp de trei luni, Gheorghe Sârbu este președinte de ședință, așa că e o nebunie totală. Scriam vineri că ședința ordinară n-are sare și piper cu Sârbu la conducere. Pare să fie însă mai rău de atât. Mai ales că alegerea lui Sârbu vine după ce la conducerea ședințelor a fost avocatul George Botez, iar șocul a fost foarte puternic.

