Consilierii municipali ploieșteni se întâlnesc, miercuri, în ședință convocată de îndată de primarul interimar, Cristian Ganea. Ordinea de zi după care se va desfășura ultima ședință din acest an, miercuri, ora 11.00, o puteți trece în revistă în cele ce urmează.
Așa arată ordinea de zi!
1. Proiect de hotărâre privind alegerea unui viceprimar al municipiului Ploieşti - inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
2. Proiect de hotărâre privind delegarea unui consilier care va îndeplini temporar atribuții de viceprimar – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Ploiești pe anul 2015 – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Mihai Cristian Ganea.
4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 de la S.C. Hale si Piețe S.A. Ploiești – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
6. Proiect de hotărâre privind transformarea gradului profesional din debutant ȋn gradul II a 8 posturi de personal contractual de execuție din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploieşti – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
7. Proiect de hotărâre pentru aprobarea tarifelor și prețurilor practicate de Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. cu influența manoperei orare/unitare – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentelor necesare lansării procedurilor de achiziție publică în vederea delegării serviciului public de salubrizare la nivelul județului Prahova de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova” – inițiat de consilierii Gabriel Constantin Minea, Constantin Popa, Adrian Lupu și Radu Mateescu.
9. Proiect de hotărâre referitor la modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 93/2015 privind numirea reprezentanţilor municipiului Ploieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. „Dalkia Termo Prahova” S.R.L. şi în Adunarea Generală a Asociaţilor la S.C. „Apa Nova” S.R.L. – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
10. Proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii care să analizeze oportunitatea achiziţionării imobilului situat în Ploieşti, strada Traian Vuia, nr. 2 bis – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.
11. Proiect de hotărâre privind includerea unor bunuri în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” şi transmiterea acestora în concesiunea S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti – inițiat de viceprimar cu atribuții de primar Cristian Mihai Ganea.

