Viceprimarul cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu a făcut o declarație extrem de interesantă în plenul ședinței Consiliului Local Ploiești, cea desfășurată, în nocturnă, marți seară. Chiar dacă opinia multora dintre aleși locali este că lucrările importante, finanțate din fonduri europene nu vor fi terminate la timp pentru ca Ploieștiul să nu fie nevoit să returneze banii europeni, Teodorescu și-a asumat în fața tuturor consilierilor prezenți declarația potrivit căreia toate lucrările care acum sunt întârziate vor fi gata până pe 30 iunie anul viitor și în acest fel bugetul local nu va avea de suferit. “Am încredere atât în firmele constructoare, cât și în personalul din Primăria Ploiești care se ocupă direct de mersul lucrărilor că toate șantierele din oraș vor fi închise la termenul de 30 iunie 2016”, a spus Iulian Teodorescu (ALDE).
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

