Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Ce spune senatorul Andrei Volosevici despre situatia tensionata de la SGU Ploiesti?

Fostul primar al Ploieștiului, senatorul PNL, Andrei Volosevici este de părere că situația tensionată de la SGU Ploiești este rodul nepăsării atât a Consilului de Administrație, Adunării generale a Acționarilor, cât și executivului Primăriei Ploiești, iar demisionarii din CA au făcut acest gest considerând că scapă de răspunere. “Plecând de la ideea că respectivele persoane nu s-au plictisit pur și simplu să mai ocupe aceste funcții, nu pot decât să presupun că la această societate sunt nereguli foarte mari pe care foștii membri ai CA-ului de la SGU nu au dorit să și le mai asume, considerând probabil că în acest mod vor fi exonerați de orice responsabilitate. Problemele la Societatea de Gospodărire Urbană sunt foarte serioase și, din punctul meu de vedere, responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat de-a lungul timpului acolo aparține atât CA-ului, AGA, dar și executivului Primăriei care nu a luat nicio măsură, de exemplu, cu privire la situația în care s-a regăsit directorul acestei societăți care a deținut în același timp contract de mandat și contract de muncă. Și vă amintesc că despre această situație se știe din data de 23 septembrie, atunci când a fost publicat raportul Consiliului de Administrație”, a declarat Andrei Volosevici pentru faptdivers.ro.