Ploiestenii din Sud se plang ca nu pot folosi trotuarele din cauza masinilor parcate aiurea

Ploieștenii care locuiesc în zona de Sud a orașului se plânge de faptul că nu mai pot circula pe trotuarele de pe strada Mihai Eminescu. Din cauza mașinilor parcate aiurea și a rădăcinilor de copaci care au străpuns bitumul și au făcut adevărate cratere în asfalt, trotuarul de pe partea stângă a străzii (în sensul de mers din Centru către Gara de Sud) este, de mulți ani, impracticabil. Administrațiile care s-au succedat la conducerea Ploieștiului nu au fost interesate de o intervenție acolo. În zonă sunt puține persoane și nu este o masă importantă de manevră electorală.

Ce spun autoritățile locale?

Dat fiind faptul că actuala administrația a demarat lucrări de refacere a trotuarelor pe strada Mihai Eminescu am încercat să oferim ploieștenilor din cartier un răspuns la întrebarea ce se va întâmpla cu locurile de parcare de pe stradă. Oficialii Primăriei Ploiești ne-au comunicat că, odată finalizată lucrarea, pe toată lungimea străzii vor fi organizate locuri de parcare oblice, în așa fel încât mașinile să fie așezate corect, iar trotuarele să poată fi utilizate normal.