Modificările aduse de consilierii locali ploieșteni la actul adițional al contractului de sponsorizare încheiat între Primăria Ploiești și compania OMV Petrom, în mandatul fostului primar, Iulian Bădescu vor fi aduse la cunoștința companiei în cadrul unei întâlniri pe care o delegație a municipalității, condusă de primarul interimar, Iulian Teodorescu o va avea cu reprezentanții gigantului petrolier. Contactat telefonic, primarul inetrimar, Iulian Teodorescu a declarat pentru faptdivers.ro că o rundă de discuții cu reprezentanții Petrom va avea loc în cursul acestei săptămâni. Acestora le vor fi aduse la cunoștință modificările rezultate din votul consilierilor locali și se va încerca o punere de acord pe acest subiect. După modificările făcute în ședința de luni de către consilierii municipali, fosta clădire nu va putea fi înstrăinată timp de 15 ani, iar administrația ploieșteană se obligă să nu cedeze folosinţa bunului timp de 5 ani.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

