Se anunță o ședință maraton, astăzi, la Consiliul Local Ploiești. Unul dintre numeroasele puncte de discuție aflate pe ordinea de zi este actul adițional la contractul de sponsorizare încheiat între Primăria Ploiești și compania OMV Petrom, referitor la fosta clădire a companiei petroliere din centrul Ploieștiului. Cum renegocierea acestuia și încheierea unui act adițional prin care administrația ploieșteană să nu mai fie nevoită să plătească penalități din bugetul local a suscitat numeroase controverse și suspiciuni, prezentă, în cele ce urmează conținutul actului adițional pe care-l vor avea pe masa de lucru aleșii municipali în ședința de astăzi:
PREAMBUL:
AVÂND ÎN VEDERE Contractul de Sponsorizare Nr. 954/20.12.2012 („Contractul”) prin care Sponsorul a oferit Beneficiarului o sponsorizare (”Sponsorizarea”) constând în transferul gratuit al dreptului de proprietate asupra imobilului descris la punctul 1.1 din Contract, imobil situat în Municipiul Ploiești, Piața Eroilor nr. 1A (”Imobilul”);
AVÂND ÎN VEDERE CĂ Sponsorul a acordat Sponsorizarea pentru a sprijini Beneficiarul să desfășoare un proiect în domeniul medico-sanitar, respectiv să înfiinteze Spitalul Public de Pediatrie Ploiești;
AVÂND ÎN VEDERE CĂ Beneficiarul nu a reușit să obțină autorizațiile și aprobările necesare conform legii pentru înființarea Spitalului Public de Pediatrie Ploiești și că acesta a solicitat prin adresa nr. 10283/02.05.2015 modificarea obiectului Contractului;
AVÂND ÎN VEDERE CĂ Sponsorul este de acord ca Beneficiarul sa foloseasca Sponsorizarea pentru derularea unui nou proiect care constă în transformarea Imobilului într-un spațiu destinat desfășurării unor activități culturale și artistice și acordarii unor servicii de asistență socială la nivelul Municipiului Ploiești (”Proiectul”);
PRIN URMARE, pentru ca Părțile să poată continua raporturile contractuale și având în vedere cele prevăzute în preambulul prezentului Act adițional nr. 1 (denumit în continuare “Actul adițional”), Părţile convin după cum urmează :
Punctul 1.3 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”1.3 Sponsorul acordă Beneficiarului Sponsorizarea în vederea sprijinirii Proiectului, conform scopurilor Sponsorizării (”Scopul Sponsorizării”), respectiv scopurile cultural, artistic și asistență și servicii sociale, constând în transformarea Imobilului și folosirea acestuia ca sedii pentru diverse instituții din subordinea sa, care au ca obiect de activitate desfășurarea unor activități în domeniile cultural, artistic și protecției sociale în folosul cetățenilor din Municipiul Ploiești (”Instituții”).
Beneficiarul va transforma Imobilul în sedii pentru Instituții și va asigura mutarea și funcționarea Instituțiilor în Imobil, lucrările de transformare sau mutarea Institutiilor in Imobil urmând să înceapă cel târziu la data de 31.10.2015 și să fie finalizate până cel târziu la data de 30.06.2018.
Beneficiarul se obligă în mod expres să respecte dispozițiile Legii nr.32/1994 și să utilizeze Imobilul pe o perioadă de minim 15 (cincisprezece) ani de la data semnării Actului Adițional nr. 1 la Contract conform scopului declarat în Contract, respectiv în vederea realizarii Proiectului.
De realizarea Proiectului vor beneficia cetățenii și copiii din Municipiul Ploiești și din împrejurimi.”
Punctul 4.2.3 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.3. Beneficiarul se obligă ca nici Imobilul și nici folosirea acestuia ca sedii pentru Instituții să nu formeze obiectul vreunei forme de înstrăinare, de cedare a folosinței (mai puțin cea strict necesară funcționării Instituțiilor), pe o perioadă de minim 15 (cincisprezece) ani de la data semnarii Actului Aditional nr.1 la Contract.”
Punctul 4.2.7 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.7 Beneficiarul se obligă să îndeplinească obligațiile în ceea ce privește realizarea obiectului Contractului asa cum se menționeaza la art. 1.3 din prezentul Contract, inclusiv prin asigurarea finanțării suplimentare necesare implementării Proiectului, până cel mai târziu la data de 30.06.2018”
Subpunctul 4.2.11.3 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.11.3 menționarea pe fațada Imobilului, imediat sub denumirile Instituțiilor, care vor fi montate la intrările în Imobil, folosind litere de aceeași dimensiune și aceeași culoare, a sintagmei «Proiect realizat cu sprijinul OMV PETROM S.A. »;”
Subpunctul 4.2.11.4 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.11.4 amplasarea, la loc vizibil, la intrarea pe fiecare etaj al Imobilului, a unei sigle având dimensiunile și modelul alese de Sponsor, prin care Sponsorul să aducă la cunoștința publicului Sponsorizarea, Beneficiarul luând toate măsurile necesare pentru a păstra sigla respectivă în stare bună pe toată durata de existență a Imobilului.”
Subpunctul 4.2.11.5 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.11.5 Beneficiarul se angajează să permită Sponsorului, la libera alegere a acestuia, să amplaseze în Imobil și alte materiale care aduc la cunoştinţa publicului Sponsorizarea, permiţând ca acestea să fie expuse astfel încât să aibă vizibilitate, să nu le mascheze sau să împiedice vizionarea lor de către public şi să ia toate măsurile necesare de evitare a unei eventuale degradări, deteriorări, dezafectări ale acestora.”
Punctul 4.2.23 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”4.2.23 Beneficiarul va prezenta Sponsorului imagini sau alte dovezi relevante privind respectarea obligației de întreținere a Imobilului și de a pastra în stare bună placuțele și celelalte materiale amplasate în Imobil prin care se aduce la cunostinta publicului Sponsorizarea.”
Punctul 5.1.2 din Contract se va modifica și va avea următorul conținut:
”5.1.2 de plin drept, prin rezilierea unilaterală de către Sponsor, ca urmare a simplei neexecutări de către Beneficiar, fără intervenția instanței, fără punere în întârziere și fără altă formalitate prealabilă, cu excepția transmiterii către Beneficiar a unei notificări scrise de reziliere cu cel puțin 15 (cincisprezece) zile calendaristice înainte de data menționata în notificare pentru încetarea Contractului, în cazul în care Beneficiarul nu aduce la îndeplinire Scopul Sponsorizării menționat la art. 1.3 din Contract pănâ cel mai târziu la data de 30.06.2018;”
Clauze finale
Termenii folosiţi în prezentul Act Adiţional nr. 1 au acelaşi înţeles atribuit conform Contractului, exceptând situațiile în care este expres menționat alt fel în prezentul Act Adițional nr.1.
Celelalte clauze ale Contractului care nu au fost modificate prin prezentul Act Adiţional nr.1 rămân neschimbate şi obligatorii pentru Părţi.
Prezentul Act Adițional nr.1 intră în vigoare la data autentificării de către notarul public.
Cheltuielile ocazionate de autentificarea prezentului Act Aditional nr.1, cât și cele de înscriere a acestuia în Cartea Funciara, vor fi suportate de Sponsor.
Prezentul Act Adițional nr.1 a fost redactat în limba română şi în limba engleză şi autentificat de notarul public ..................... În caz de discrepanțe între versiunile în limba româna şi limba engleză, versiunea în limba română va prevala. Actul Adițional nr.1 a fost semnat într-un exemplar original care a fost păstrat în arhiva biroului notarial, și … duplicate, duplicatul având forța probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.

