Ca să terminăm cu această mitologie urbană născută din imaginaţia bogată a „deontologilor” aflaţi în slujba unui securist dovedit, fac câteva comentarii legate de licitaţiile MDRT. Mai sunt licitaţiile de la CNI şi ANL, unde nu am nicio atribuţie. Ca urmare, habar nu am cine face parte din comisiile de organizare. În plus, constrângerile bugetare m-au determinat să decid finanţarea investiţiilor începute deja şi să nu demarez altele noi. Deci, vorbim de câteva proceduri, insignifiante ca număr. MDRT organizează licitaţii doar pentru proiectele de promovare turistică şi pentru bunuri şi servicii destinate bunei funcţionări a instituţiei. Doar acest aspect şi este suficient pentru a demonstra reaua-credinţă a celor care au o preocupare din a acuza existenţa unor interese personale în derularea procedurilor. Dar argumentele mele sunt mult mai multe. Primul este că toate licitaţiile se realizează prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) – unde poate participa oricine, iar transparenţa este maximă. În al doilea rând, comisiile de licitaţii sunt formate din aceiaşi oameni care se află pe funcţii de pe vremea PSD şi PNL sau când ministerul era condus de UDMR. Nu există niciun angajat, membru în aceste comisii, care să poată spune că a avut vreodată vreo discuţie cu mine legată de activitatea de organizare a licitaţiilor. Din punctul meu de vedere, acestea se pot desfăşura la sediul Antenelor, sub supravegherea lui Voiculescu. În ceea ce priveşte câştigătorii licitaţiilor, nu-i desemnez şi nu-i aleg eu, deşi uneori aş vrea să nu lucrez cu unele firme care s-au dovedit neserioase în respectarea contractelor anterioare. La fel, când o firmă se prezintă la o licitaţie, autoritatea contractantă nu are voie să se intereseze de acţionariat şi să depuncteze o anumită firmă pentru că nu le place unora din presă cine face parte din conducere. Mai nou, PNDI-ul a devenit marele subiect de dezbatere. Toată ziua discută despre acest program, primul major în care MDRT este autoritate contractantă, spunând că doar apropiaţii partidului câştigă contractele. Nimic mai stupid, dată fiind natura sistemului credit-furnizor. Având în vedere că aici firmele sunt cele care trebuie să finanţeze lucrarea, lucrează doar cine îşi permite să vină cu bani de acasă sau din credite primite de la bănci. Din acest motiv, firmele care participă la licitaţii sunt foarte puţine şi dintre cele mai mari. Spre exemplu, firma unui "rege al asfaltului" care câştigase trei contracte, pentru care am fost tocaţi în presă la momentul respectiv, a trebuit să se retragă, pentru că nu a obţinut de la bancă finanţarea necesară. Deci, povestea cu „regii asfaltului” care ar fi marii beneficiari ai programului cade lovită de crunta realitate a lipsei de lichidităţi şi a finanţării deficitare de care au parte firmele româneşti din partea băncilor. De aceea am spus, exagerând desigur, că i-aş permite mamei mele să câştige o licitaţie pe PNDI, dacă ar avea bani să finanţeze lucrările. Ca să nu mai aibă o problemă, îl invit pe Voiculescu să vină cu firma lui de construcţii şi să se ocupe de acest program de investiţii care generează locuri de muncă şi asigură dezvoltarea comunităţilor şi creşterea standardelor de viaţă. Dar cum aici nu este nicio şmecherie şi nu poţi să câştigi bani de la stat doar mutând două hârtii dintr-o parte în alta, aşa cum se întâmplă în afacerea de intermediere de energie electrică sau în afacerile cu terenurile statului, cu siguranţă că nu este de interes pentru el!
