Ce-i scrie Liviu Dragnea ministrului Funeriu? Scrisoare deschisa

„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman vă adresez solicitarea de a dispune către prefectul Teodor Niţulecu deblocarea în regim de urgenţă a bugetelor mai multor localităţi din judeţ, în vederea efectuării plăţilor salariilor profesorilor din şcolile teleormănene.  Faptul că aţi fost dezinformat, de către prefectul de Teleorman, asupra situaţiei profesorilor din judeţ nu vă absolvă în niciun fel de răspunderea pe care o aveţi în calitate de ministru al Educaţiei. Tocmai pentru că ocupaţi această înaltă poziţie în Guvernul României aveaţi obligaţia de a vă informa corect şi de a lua deciziile necesare pentru deblocarea unei situaţii care i-a adus la disperare pe dascălii teleormăneni şi nu să alimentaţi abordarea primitivă şi abuzivă a prefectului în cauză.  O primă precizare care se impune pentru corecta informare a opiniei publice e că toate sumele necesare pentru plata profesorilor din Teleorman există în acest moment în conturile de la Trezorerie ale primăriilor al căror buget a fost blocat. Singurul motiv pentru care aceste plăţi nu sunt făcute e reaua-voinţă prin care prefectul contestă în mod repetat bugetele locale, deşi instanţele de judecată s-au pronunţat deja definitiv şi irevocabil în favoarea primăriilor vizate.  Este inacceptabil să insinuaţi că primarii nu s-ar afla în legalitate, atât timp cât legalitatea este ultimul lucru care îl interesează pe domnul prefect. Poziţia de ministru nu vă dă dreptul să reluaţi aceeaşi argumentare facilă şi primitivă a colegului dumneavoastră din Teleorman. În condiţiile în care acesta reia acţiunile respinse deja de instanţele de judecată, este limpede că scopul său nu e legalitatea, ci de a abuza de un viciu legal care permite ca actele administrative să fie suspenate de drept până la pronunţarea curţii – chiar şi în condiţiile în care curtea s-a pronunţat anterior împotriva unei acţiuni cu aceeaşi cauză şi acelaşi obiect. Este un abuz în serviciu în dauna intereselor publice şi private, iar dumneavoastră, domnule ministru, toleraţi şi validaţi acest abuz împotriva profesorilor şi elevilor din Teleorman. Prin abordarea pe care aţi avut-o, aţi devenit complice la un linşaj politic care, din păcate, nu îi vizează doar pe primarii Opoziţiei, ci pe toţi cetăţenii din comunităţile reprezentate de aceştia şi inclusiv pe dascălii pe care dumneavoastră ar fi trebuit să-i apăraţi. Indiferent de argumentele, mai mult sau mai puţin absurde, invocate de prefect, înălţimea funcţiei pe care o ocupaţi vă obligă să vă informaţi corect şi să luaţi urgent măsurile pentru deblocarea plăţilor câtre cadrele didactice din şcolile teleormanene. Dacă aţi fi fost cu adevărat interesat să slujiţi interesul profesorilor, ar fi trebuit să încercaţi măcar să ascultaţi toate părţile implicate şi aţi fi aflat că majoritatea acţiunilor prin care au fost blocate bugetele locale au fost introduse după expirarea termenului legal şi fără respectarea procedurii prealabile prevăzută în Legea 215/2001, a Adiministraţiei Publice Locale. Ar fi poate important să ştiţi că până în prezent, pe rolul instanţelor de judecată de la Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti se află peste 300 de acţiuni introduse de către prefect împotriva primăriilor din judeţ şi a Consiliului Judeţean Teleorman. Dintre acestea, o bună parte sunt acţiuni care reiau în formă identică aceleaşi argumentaţii şi motivaţii pe care instanţa de judecată le-a respins deja prin hotărâri definitive şi irevocabile. Insist asupra faptului că în acest caz abordarea politicianistă este total neavenită. Aici nu vorbim doar de ambiţiile partidelor politice de la Putere sau din Opoziţie. În acest caz, războiul politic dus cu încrâncenare de către domnul prefect produce efecte extrem de dureroase în rândul cetăţenilor, indiferent de aparteneţa sau simpatiile lor politice. Banii există în conturile primăriilor, iar intanţele de judecată au confirmat deja în multe cazuri legalitatea bugetelor locale. Singurul obstacol îl reprezintă abuzurile prefectului care continuă să blocheze plata salariilor, deşi justiţia nu i-a dat dreptate. Dacă aţi fost dezinformat până în prezent, această scrisoare deschisă vă oferă suficiente motive pentru a solicita lămuririle necesare de la Ministerul Finaţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte instituţii care vă pot confirma disponibilitatea sumelor necesare pentru plata salariilor. De asemenea, dacă doriţi, vă pot pune la dispoziţie toate deciziile judecătoreşti şi alte documente care arătată lipsa de temei a acţiunilor prefectului Teodor Niţulescu. Este suficient să abandonaţi abordarea politică şi să fiţi cu adevărat reprezentantul în guvern al intereselor dascălilor şi elevilor din această ţară, chiar dacă pentru acest lucru va trebui să luaţi poziţie împotriva reprezentantului din Teleorman al Guvernului din care faceţi parte”.

Cu stimă, PREŞEDINTE, Liviu Nicolae Dragnea