Actuala situaţie de la Primăria Cluj Napoca reflectă, din păcate, o realitate generalizată în administraţia locală, caracterizată prin monopol şi lipsă de transparenţă a autorităţilor locale faţă de aşa – numita piaţă a serviciilor publice. Într-o cercetare realizată de Institutul pentru Politici Publice în perioada iunie – septembrie 2011 şi dată recent publicităţii cu privire la calitatea şi costurile serviciilor publice gestionate de municipiile reşedinţă de judeţ, IPP acuza comportamentul primarilor de a ascunde aceste contracte sau de a le încheia prevăzând clauze abuzive de confidenţialitate. De altfel, Primăria Municipiului Cluj Napoca este una din cele 4 primării care au refuzat, în pofida insistenţelor, să ne furnizeze copiile contractelor de concesiune pentru serviciile de alimentare cu apă, iluminat public, salubrizare, termoficare, administrarea parcurilor şi spaţiilor verzi încheiate până în prezent. În ţările cu o democraţie consolidată, aceste contracte sunt afişate de autorităţile publice din oficiu pentru informarea tuturor cetăţenilor. Din datele analizate cu privire la aceste contracte, concluzionăm că:
- Cel mai netransparent serviciu public din ţară din punctul de vedere al IPP (cel la care am avut acces la cel mai mic număr de contracte din totalul contractelor existente) este serviciul de administrare a spaţiilor verzi;
- Cel mai puţin competitiv serviciu – unde sunt practic doar doi jucători majori pe piaţă – este iluminatul public;
- Furnizorii privaţi de servicii au reuşit să anihileze practic orice competiţie autentică, prin negocierea unor contracte de concesiune cu durate ce ajung la 49 de ani (existând inclusiv posibilitatea prelungirii cu încă jumătate);
- Redevenţele din aceste contracte sunt adesea derizorii - de ordinul a câteva sute de euro pe an pentru administrarea unor servicii care aduc operatorilor privaţi, ce au reuşit să obţină contractele, venituri de milioane.
Toate aceste observaţii au fost comunicate Consiliului Concurenţei, căruia Institutul i-a solicitat să ia măsuri ferme pentru corectarea acestor situaţii şi pentru determinarea primăriilor să respecte regulile economiei de piaţă. De asemenea, printr-o scrisoare adresată conducerii Asociaţiei Municipiilor din România care se va reuni în curând în Adunare Generală, IPP a cerut primarilor de mari municipii să îşi publice din oficiu pe site toate contractele de concesiune de servicii, respectiv să renegocieze aceste contracte astfel încât calitatea serviciilor publice să reflecte costurile pe care le suportă, oricum, cetăţenii. Până când primarii vor face acest lucru, IPP va publica toate contractele de servicii ale primăriilor pe propriul site, într-un demers menit deopotrivă să contribuie la o transparenţă reală a banilor publici cheltuiţi, dar şi la stabilirea unor preţuri juste pentru aceste servicii de care depinde în mod direct calitatea vieţii locuitorilor oraşelor României.

