Mircea Diaconu solicita Presedintelui si Guvernului sa se implice in rezolvarea problemelor privind incalcarea drepturilor romanilor din afara frontierelor

Printr-o scrisoare deschisă adresată Președintelui și Guvernul României, europarlamentarul Mircea Diaconu prezintă câteva dintre aspectele semnalate de participanţii la o audiere publică pe care a găzduit-o recent la Parlamentul European, referitoare la drepturile românilor care trăiesc în Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Grecia, Croația, Ungaria. Concluzia mărturiilor expuse este că deşi politica României în ceea ce priveşte protejarea drepturilor minorităților aflate pe propriul teritoriu este recunoscută ca fiind printre cele avansate în Europa, comunitățile românești din afara granițelor nu beneficiază, din păcate, de un tratament asemănător, ci de unul aflat în continuă degradare.

În numele comunităților istorice românești din afara frontierelor, Mircea Diaconu le solicită autorităților române să reacționeze la starea de fapt expusă, pentru a opri fenomenele de alienare și asimilare forțată a acestor comunități și deteriorarea elementelor lor de cultură, limbă și istorie.

Europarlamentarul precizează că demersurile respective, în acest sens, trebuie făcute în mod coerent de România, ca stat membru al Uniunii Europene, cu toate drepturile aferente și cu toată autoritatea conferite de această calitate.

"Din păcate, suntem cu toții vinovați că s-a ajuns, din cauza prea multor cedări – poate unele justificate, dar tot cedări au fost –, ca în acest secol, în acest An European al Patrimoniului Cultural și în acest An Centenar, să existe "vinovăția de a fi român"; o vinovăție care este tratată doar prin "curajul de a fi român" al celor care trăiesc în afara granițelor, dar nu foarte departe de România", menționează Mircea Diaconu în scrisoarea deschisă

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Fostul consilier al primarului Ploieștiului, medicul Bogdan Nica a părăsit PNL și s-a înscris în ALDE. Era o mișcare previzibilă într-un fel. Dat fiind modul în care gândește și se...
Pentru 2019, organizatorii festivalului UNTOLD pregătesc ediția aniversară de cinci ani, care va depăși toate experiențele trăite de fanii evenimentului în
Alina Bica a declarat, miercuri, în exclusivitate, la Sinteza zilei, că îi face plângere penalăLaurei Codruța Kovesi și că va cere și sechestru pe bunurile fostei șefe DNA. ”Am acc...
Miercuri, 20 februarie, APA NOVA Ploiesti va intrerupe alimentarea cu apa potabila, intre orele 10.00 – 13.00, pe strada Cibinului (in intervalul 10.00 - 11.30 bl. A7, A11, A12, A1...
Dacă actualul primar al Ploieștiului, Adrian Dobre este sau nu o daună pentru PNL, asta contează mai puțin în economia comunității locale. Pe noi, ploieștenii de rând,  ...

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic