Cinci curse de trap si una de ponei te asteapta duminica pe Hipodromul Ploiesti

Duminică, 4 octombrie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă Reuniune hipică oficială, având ca principal eveniment „Premiul de Toamnă”, o cursă semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 de metri. În cadrul aceleiaşi reuniuni, vor

avea loc alte patru curse de trap, precum şi o întrecere destinată poneilor, aceasta din urmă având deja stabilită lista de start: Calypso (condus de Briana Văduva), Camelia (Antonia Matei), Martinica (Ioana Dobre) şi Ratatouille (Smaranda Dumitrescu).

 

În cadrul evenimentului de duminică, spectatorii vor putea asista, din nou, la o prezentare a raselor de cai, iar cei mai mici dintre oaspeţi vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul Matilda.

Ca de obicei, biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Se muncește din greu la Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. Pentru pregătirea arenei fotbalistice ploieștene în vederea disputării meciului de fotbal dintre echipele reprezentative...
Artiștii ploieșteni, componenți ai Coralei Camerale Muzicor au dominat competiția muzicală interjudețeană care s-a desfășurat recent la Tulcea. Astfel, Camerala Muzicor, dirijată d...
Ediția din acest an a Ploieşti JAZZ Festival, organizat de Filarmonica ”Paul Constantinescu” și Primăria Ploiești se va desfășura în perioada 21-25 noiembrie 2018. De amintit faptu...
Un avocat ploieștean îi cere demisia primarului liberal al Ploieștiului, Adrian Dobre. Într-o scrisoare deschisă, avocatul George Botez spune că mandatul actualului primar al orașu...
Actrița Daniela Nane, pianista Ioana Maria Lupașcu (Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești), alături de Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO vor marca Centenarul Ma...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic