Foarte important pentru iubitorii curselor de cai din Ploiesti!

Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, împreună cu consilierul directorului CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman, consilierul local Robert Vîscan şi alţi reprezentanţi ai hipodromului au avut o discuţie de circa o oră cu preşedintele Asociaţiei Române a Calului Arab de Curse, Guillaume Fillet, stabilindu-se primele repere în perspectiva desfăşurării unor curse de galop la Ploieşti.

Bun cunoscător al acestui gen de întreceri, totodată proprietar de cai ce participă în competiţii de galop, Guillaume Fillet a expus condiţiile în care deţinătorii de cai pur-sânge arab ar fi dispuşi să vină pe Hipodromul Ploieşti, cel mai probabil începând din primăvara anului viitor.

După ce a fost vizionată şi pista de iarbă, pe care oaspetele a apreciat-o ca fiind la standarde acceptabile în acest moment, s-a convenit ca Guillaume Fillet să studieze posibilitatea ca, în această toamnă, să aibă loc o cursă demonstrativă de galop, urmând ca, de anul viitor, să fie găzduite şi curse oficiale, la început în cadrul reuniunilor în care se desfăşoară şi curse de trap. S-a stabilit ca, săptămâna viitoare, să aibă loc o nouă întâlnire pentru stabilirea concretă a paşilor ce vor fi urmaţi pentru organizarea curselor oficiale de galop pe Hipodromul Ploieşti.

Sursa: csmploiesti.ro

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Festivalul Internațional de Film Ploiești (PIFF), primul festival din România dedicat filmelor de gen (fantasy, thriller, horror și sci-fi) se pregătește pentru cea de-a 7-a ediție...
România beneficiază de sprijinul fără echivoc al SUA pentru aderarea cât mai rapidă la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit concluziilor întâlnirii...
Colonelul (în rezervă) prof. univ. dr. ing. Marian Rizea a lansat o scrisoare deschisă în care acuză conducerea OMV Petrom că „ascunde" anual milioane de tone din producţia de ţiţe...
Unul dintre consilierii personali ai primarului Adrian Dobre se va retrage din activitate începând de luni. Potrivit acestuia, decizia ar fi fost luată de comun acord cu edilul plo...
Un deputat de Prahova a făcut astăzi o declarație care, în contextul actual, ar trebui să intereseze pe toți românii. Deputatul prahovean social-democrat, Rodica Paraschiv s-a adre...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic