Nu te lasa prostit cu servicii turistice dubioase! Vezi lista agentiilor de turism care nu mai au licenta!

Scris de Fapt Divers Joi, 09 August 2012 08:31

Ca urmare a faptului că şi în anul 2012 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a primit numeroase reclamaţii privind servicii de transport sau cazare neonorate, chiar dacă au fost făcute rezervări sau au fost achitate avansuri la agenţiile de turism, pentru soluţionarea sesizărilor primite, inspectorii ministerului au verificat situaţiile semnalate şi au fost identificate 177 de agenţii de turism cu nereguli, care au fost sancţionate, după caz, cu suspendarea sau retragerea licenţei de funcţionare.

 

E bine sa sti daca tranzitezi Bulgaria/ Pe unde pun politistii radarele?

Scris de Fapt Divers Duminică, 24 Iunie 2012 19:31

Pe şoselele din Bulgaria, radarele sunt de tip pistol, alimentate cu un cablu de la bricheta maşinii, sunt o cutie de tablă cu mâner, cutie care pe spate are un display care afişează viteza cu care s-a circulat. Radarele sunt puse pe maşinile poliţiei în locuri diferite,  nu neapărat pe bord. Poliţiştii bulgari au şi ei preferinţele lor în materie de amplasare a aparatelor radar. Din experinţa multora dintre românii care au tranzitat Bulgaria la volan: la intrări în tuneluri, de obicei după curbă, sau la ieşiri, unde sunt limitări de viteză şi este mai greu să fie respectate întocmai, adică să mergeţi cu 40Km/h după o viteză normală de deplasare de 100-120, la limitări de viteză drastice, de până la 40Km/h, de obicei în curbe fără vizibilitate, în sate cu şosele şerpuite. Şi încă ceva: la ei limitările de viteză sunt foarte drastice, mai ales în intersecţii. E bine să cauţi să te încadrezi în ele pentru că altfel, dacă te prinde radarul, n-ai cum să scapi decât dacă dai şpagă. Minim 10 euro

 

Unicat in Romania/ Pestera cu cristale se deschide vineri turistilor

Scris de Fapt Divers Marţi, 19 Iunie 2012 20:57

Peştera cu cristale din mina Farcu, unică în ţară, a fost amenajată pentru vizitare şi va fi inaugurată vineri, 22 iunie, de către reprezentanţii Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor şi ai Primăriei comunei Roşia. Descoperită în anul 1987 de către un miner, în timpul lucrărilor la o galerie, peştera cu cristale de calcit, albe, strălucitoare, a fost vandalizată de-a lungul timpului, în perioada de exploatare masivă a bauxitei. Astăzi face parte din situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului. După amenajarea peşterii, turiştii vor putea admira minunatele cristale, chiar şi de un metru lungime, vor putea vizita un muzeu minier, o sală de concert şi o rezervaţie naturală. Traseul în peşteră se va face cu un trenuleţ electric, iar ieşirea, cu liftul pe o dolină. Evenimentul de lansare a Peşterii cu Cristale va avea loc vineri, la ora 13, pe platoul de la intrarea în Peştera Farcu, aflată în apropierea comunei Roşia, anunţă Agerpres. Evenimentul este destinat reprezentanţilor mass-media, autorităţilor publice locale, partenerilor şi finanţatorilor proiectului, urmând ca deschiderea peşterii pentru publicul larg să aibă loc în perioada imediat următoare, după finalizarea tuturor testelor tehnice.

 

A inceput Litoralul pentru toti/ Uite ce tarife sunt la cazare!

Scris de Fapt Divers Marţi, 01 Mai 2012 08:34

Patronatele şi agenţiile de turism au anunţat luni lansarea programului "Litoralul pentru toţi", ediţia de primăvară 2012, preţurile pentru un pachet de şase nopţi de cazare fiind cuprinse între 179 lei la hotelurile de o stea şi 549 lei la cinci stele,tarife identice cu cele practicate anul trecut. Potrivit Mediafax, pentru un hotel de o stea tariful fără mic dejun este de 179 lei, iar la o unitate clasificată la două stele preţurile ajung la 209 lei, tot fără mic dejun, şi la 279 lei cu mic dejun inclus. La hotelurile de trei stele tariful este de 379 lei pentru cele şase nopţi de cazare şi mic dejun. Unităţile clasificate la patru şi cinci stele s-au înscris în program cu preţuri de 439 lei, respectiv 549 lei, cu mic dejun inclus. Structurile de cazare înscrise în program şi agenţiile partenere vor fi anunţate la 7 mai. Programul este derulat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi patronatele de pe Litoral

 

Proiectul Drumul Vinului se incheie oficial pe 26 aprilie

Scris de Fapt Divers Marţi, 24 Aprilie 2012 12:07

Proiectul „Incursiune în istorie pe Drumul Vinului din judetul Prahova” , se va încheia oficial, joi,  printr-un seminar, la sediul ICVV din comuna prahoveană Valea Călugărească. Proiectul are o perioadă de implementare de 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanţare care a avut loc pe 3 mai 2011.  Acesta urmăreşte promovarea specificului vitivinicol al judetului Prahova, a cadrului natural de valoare şi a patrimoniului istoric şi cultural specific localităţilor de pe itinerariul tematic „Drumul Vinului”, sporind gradul de vizibilitate şi de atractivitate al acestora în rândul turiştilor.

 

Pagina 159 din 164

«ÎnceputAnterior151152153154155156157158159160UrmătorSfârşit»

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Viceprimarul George Pană, președintele ALDE Ploiești îi cere primarului liberal Adrian Dobre să nu pună în pericol sănătatea ploieștenilor și să găsească, în ultimul moment, ...
Situație fără soluție la Ploiești, unde primarul Adrian Dobre ne liniștește că apa caldă va curge la robinet și după plecarea Veolia Energie Prahova, însă fără să ne zică și ...
Consilierii municipali ploieșteni au avizat, în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, trecerea CET Brazi din patrimoniul Consiliului Județean Prahova în cel al ...
Anca Dinicu (alias Gina Felea) din serialul ”Băieți de Oraș” și Leonid Doni, polițistul din ”a Fierbinți” vor evolua pe scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești. Eveni...
Vineri, 22 martie 2019, la Ploiești a avut loc seminarul ,,Investește pentru viitor’’, organizat de Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în parteneriat ...

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic