Senatorul PSD de Prahova, Radu Oprea a participat joi, în stațiunea Bușteni, la prezentarea și fundamentarea tehnica a traseului autostrăzii București-Brașov și a termenilor de referință pentru elaborarea evaluării impactului de mediu și social, organizată de Ministerul Transporturilor. Dezbaterile au fost coordonate împreuna cu reprezentanții Băncii Mondiale, iar proiectul capătă contur, fiind aprobat primul împrumut în valoare de 35 milioane de Euro.
”Am exprimat în cuvântul meu încrederea că un proiect condus corect pe procedurile Băncii Mondiale cu transparență, va reuși să câștige încrederea finanțatorilor și că de această dată autostrada va fi realizată. Am transmis de asemenea Ministerului Transporturilor și Băncii Mondiale întregul sprijin al legislativului pentru acest proiect. Totodată având în vedere tema discuției de azi am atras atenția asupra impactului social pe care îl va avea transformarea DN1 în drum de organizare de șantier și asupra necesității identificării de soluții pentru preluarea traficului cum este drumul Valea Doftanei-Săcele”, a declarat pentru faptdivers.ro senatorul Radu Oprea, la puțin timp după încheierea întâlnirii de la Bușteni.