Prahovenii sarbatoresc Floriile cu pompierii la usa bisericii

În acest sfârşit de săptămână, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Sfânta Sărbătoare a Floriilor. Pentru ca această importantă sărbătoare să nu fie umbrită de evenimente nedorite, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova vor fi la datorie.

Astfel, în aceste zile, personalul Inspecţiei de Prevenire a efectuat controale de îndrumare şi sprijin la lăcaşurile de cult de pe raza judeţului nostru, cu scopul de a preîntâmpina eventuale situaţii de urgenţă care pot apărea pe timpul slujbelor religioase. Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, inspectorii au urmărit starea instalaţiilor electrice, a sistemelor de încălzire şi a coşurilor de fum, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi existenţa stingătoarelor şi hidranţilor.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât acesta să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative au continuat acțiunile de recunoaștere la diverse categorii de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.

De asemenea, pe timpul Slujbei de Florii, reprezentanţi ai inspectoratului vor asigura prima intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Pentru ca Sfânta Sărbătoare a Floriilor să fie petrecută în linişte şi fără incidente tragice, pompierii prahoveni recomandă atât preoţilor, cât şi credincioşilor să ţină cont de câteva reguli de bază:

- lumânările nu se vor ţine în apropierea hainelor şi părului ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;

- pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în exterior, iar atunci când ele se desfăşoară în interior, se va evita permiterea unui număr de credincioşi peste capacitatea construcţiei şi se vor menţine obligatoriu, pe toată durata slujbei, uşile de acces şi evacuare în poziţie deschisă;

- la parcarea autoturismelor şi autocarelor se va ţine cont ca acestea să nu blocheze căile de acces pentru intervenţia autospecialelor pompierilor, în cazul producerii unui eventual incendiu;

- asigurarea unei întreţineri corespunzătoare, verificări periodice şi a remedierii tuturor deficienţelor constatate la instalaţiile electrice, sistemele de încălzire, aparatele de preparat şi încălzit hrană şi coşuri de fum;

- asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă, având în vedere faptul că, pentru mânăstirile amplasate izolat, în locuri greu accesibile autospecialelor pompierilor, această dotare minimă, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;

- în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112.