“Ignoranta voastra crasa, ne scoate pe toti din casa!” Scrisoare deschisa a Sindicatului Politistilor

Acest comunicat este totodată şi o scrisoare deschisă, adresată clasei politice (ministru de interne, ministru muncii, ministru finanțelor, Guvernul României, etc.) care pur si simplu ne umilește, ne sfidează şi ne discriminează, prin aplicarea preferenţială a legii. Nu este posibil ca aceleași prevederi legale ale HG 1/2017 să se aplice intr-un fel la profesori si doctori si in cu totul alt fel la polițiști si salariații din Ministerul Afacerilor Interne. Nu este posibil ca muncitorii necalificați din invățămant si sănătate să primească 1450 lei salariu de bază brut, fără sume compensatorii ascunse in aceasta sumă, iar sporurile să li se calculeze la salariul de 1450 lei, iar polițistul să primească un salariu de funcție brut de 550 lei, la nivelul anului 2009, iar sporurile sa i se calculeze la acest salariu. Acum 8 ani, sub pretextul “crizei financiare mondiale”, drepturile noastre legale au fost înjumătățite. Ne-ați cerut să “strângem cureaua”, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Am acceptat să suferim, alături de ceilalți bugetarii, că…de…e criza (!!!). Timpul ne-a arătat că a fost criză doar pentru fraieri, iar faptul că noi am strâns cureaua până am leșinat este o alta poveste. Cele 6 luni de chin s-au făcut 8 ani (!!!), iar recuperarea drepturilor noastre legale a devenit o “fata morgana”. Când ni s-au tăiat drepturile legale am fost bugetari, acum când se acordă drepturi tuturor bugetarilor la nivelul anului 2017, ale noastre se calculează tot la nivelul anului 2009 (!!!)

Cât de tâmpiți ne credeți, domnilor???

Nu este de ajuns că de 3 ani acordați sfidător măriri salariale însemnate doar unor anumite categorii de bugetari, de parcă doar medici si profesori ar exista in Romania. Acum ați găsit resurse financiare însemnate si pentru funcționarii din Administrația Publica Locală, chiar dacă aceștia nu se numesc funcționari publici cu statut special. Dar ce folos că in prezent legea ne garantează statutul de “speciali”??? Doar pentru a suporta o umilință “specială”??? Cu ce mai suntem noi speciali, când serviciile noastre de permanentă sunt plătite cu spor de 75 %, iar aceleași servicii, denumite gărzi in sănătate, sunt plătite de ani de zile cu spor de 100 %??? Cu ce suntem noi mai “speciali” decât alte categorii bugetare, când noua ni se interzice prin lege sa desfășuram alte activități care au legătură cu atribuțiile din fisa postului, iar doctorilor le este permis ca după ce își termina serviciul la stat, să desfășoare aceeași activitate profesionala in clinici private, de unde mai încasează încă un salariu??? Cu ce suntem noi mai “speciali” decât profesorii cărora le este permis ca după ce își termină programul de lucru la școală, sa desfășoare aceeași activitate profesionala la domiciliu sau in instituții private, de unde își rotunjesc veniturile salariale, iar noua ne este interzis prin lege acest lucru??? In alta ordine de idei, se invocă de vreo câțiva ani, ca motiv pentru mărirea salariilor la medici si profesori, teama ca își vor da demisia si vor pleca din sistem si, astfel, tara va rămâne in suferință, dar oare, câți dintre domniile voastre v-ați panicat de faptul că același lucru se întâmplă de ani de zile in Politia Romană si in Ministerul Afacerilor  Interne, unde s-a creat in prezent un deficit de circa 20.000 de oameni, fiind pusa astfel in pericol siguranța naționala??? Câți dintre cei care conduceți destinele acestei tari căreia, bineînțeles, ii vreți binele, pentru ca așa ați jurat, v-ați lamentat si ați realizat gravitatea situației, când din lipsa de soluții ați ales-o pe cea de avarie si ați recurs la  încadrări directe a mii de polițiști??? Chiar nimeni nu mai dorește binele Politiei Romane??? Cine își dorește haos in Ministerul Afacerilor Interne si implicit in aceasta tara??? Ne riscăm viața zi de zi, pentru a menține ordinea si siguranța publică, chiar dacă pe noi nu ne apără nimeni. Deficitul de personal este de zeci de mii de oameni, logistica este aproape inexistentă, iar miile de ore suplimentare in favoarea Ministerul Afacerilor Interne reprezintă doar “muncă patriotică”. Nu ne plângem si nu vrem să fim greșit înțeleși, pentru că ne-am ales cu sufletul si din pasiune această meserie, însă vrem doar să vă întrebăm daca v-ați gândit vreodată si dacă realizați ce ar însemna ca polițiștii, pompierii si jandarmii să-si întrerupă activitatea???... doar pentru 24 de ore… Nu am făcut această afirmație in scop de intimidare sau amenințare si nici pentru că ne-am dori vreodată să se ajungă la această situație si soluție de coșmar, ci doar pentru a vă face să realizați importanta activității pe care o desfășurăm in calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne si respectul pe care trebuie să ni-l acordați, in calitate de funcționari publici cu statut special, in funcție de riscurile meseriei la care suntem supuși, obligațiile si îndatoririle de serviciu, privațiunile si incompatibilitățile stabilite prin lege. În considerarea celor expuse mai sus, vă solicitam să întreprindeți si să dispuneți de îndată măsurile legale care se impun, astfel încât si salariații Ministerului Afacerilor Interne să beneficieze de același respect si tratament juridic in ceea ce privește aplicarea prevederilor HG 1/2017, de care se bucura toți bugetarii din Romania, iar in subsidiar să desecretizați toate ordinele si dispozițiile privind calculul veniturilor salariale ale polițiștilor, in caz contrar sunteți direct răspunzători pentru situația de tensiune creată, improprie desfășurării in bune condiții a activităților specifice de serviciu, protestele noastre sindicale continuând si acutizându-se până la acordarea drepturilor legale si implicit pană la  încetarea umilinței la care suntem supuși in prezent. În situația in care demersul nostru nu își va găsi ecoul scontat Sindicatul Politistilor „Mihai Viteazul”, se solidarizează cu acțiunea de protest organizata in 16 martie la București. Mai mult, vom continua acţiunile de protest în toate formele legale, până la rezolvarea situaţiei create.

SINDICATUL POLITISTILOR “MIHAI VITEAZUL”

Preşedinte, Marius - Gheorghe Bărbulescu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Orchestra simfonică a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești va cânta, în acest weekend, alături de solistul Cezar Ouatu. Aceasta nu se va petrece însă într-un concert, ci...
Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, împreună cu consilierul directorului CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman, consilierul local Robert ...
Deputatul PMP de Prahova, Cătălina Bozianu, a susținut în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică despre necesitatea remanierii ministrului Educației, Liviu Pop. „Acum o ...
”Malone”, personajul spumos din ”Băieți de Oraș”, serialul de comedie de la Antena 1 și-a pierdut buletinul de identitate. Pe numele său real Ana Cameliu Ionuț, ”prăjitul” a mai fă...
Dacă polițiștii locali ploieșteni au găsit jale mare în cartierul Bereasca, gunoaiele fiind împrăștiate aiurea pe diferite străzi, cam același lucru se petrece și în cartierul Miti...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic