Mizeria şi dezinteresul conducerii aduc din nou în atentie Spitalul Judetean din Ploiesti

Periodic, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti ajunge în atenţia publicului din cauza unei situaţii revoltătoare, dar care are la bază aceeaşi problemă: lipsa banilor. Au fost schimbaţi manageri din cauza "dezinteresului", dar este evident faptul că la mijloc era vorba despre un "interes". Pentru că, din lipsa banilor, toţi dovedesc, în final, dezinteres, iar problemele, aceleaşi, persistă. Vorbim aici despre lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor, despre personalul blazat şi despre starea jalnică a interioarelor, mobilierului şi "inventarului moale", cum sunt numite saltelele, pernele, cearşafurile etc.

Nemulţumit de ce a întâlnit la secţia Boldescu a Spitalului Judeţean, un prahovean vine cu o propunere care, deşi pare imposibilă, ar trebui să dea de gândit autorităţilor. Este obligatoriu să se găsească o soluţie, pentru că prea mult nu se mai poate ascunde gunoiul sub preş.

Vă prezentăm, mai jos, mesajul pe care ni l-a trimis "un cetăţean asigurat în sistemul public de sănătate":

"De ce nu suntem lăsaţi să virăm contribuţia de asigurări sociale de sănătate la un sistem privat, că la stat plătim degeaba…. !

Dacă Guvernul Grindeanu a spus că alocă integral banii necesari pentru toate programele de sănătate, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să aștepte pentru a începe tratamentul sau a-şi cumpăra medicamente, atunci cum este posibil ca la secţia de Urologie a Spitalului Judeţean Ploieşti medicii şi asistenţii să le spună pacienţilor că trebuie să cumperi algocalmin fiole (1 fiola – 1,7 lei), soluţie perfuzabilă (clorura de calciu 500 ml – 4 lei), Fraxiparine, soluţie injectabilă (1 fiola – 8 lei) şi alte medicamente şi pansamente.

Deci practic aproape toţi pacienţii în saloane erau cu medicamentele cumpărate de la farmaciile din oraş.

Nu este posibil aşa ceva, astfel încât, un manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă să nu asigure pentru un pacient un minimum de medicamente de câteva zeci de lei, pe perioada cât bolnavul stă în spital. Atunci pentru un medicament mai scump nici nu se va pune problema să aibă acces pacientul, dacă şi sondele, algocalminul, fesele/compresele, mănuşile sunt date "cu ţârâita/cu porţia" către asistente.

Dacă un Spital Judeţean nu poate asigura nişte medicamente uzuale de câteva zeci de lei pentru un pacient, atunci se pune întrebarea de ce mai există sistem de stat, când se ştie că serviciul medical din spitale nu este chiar gratuit, deci trebuie să fi pregătit financiar astfel nu ai şanse reale să fi mai în faţă sau să ai parte de un tratament mai omenesc….  !

Nu mai vorbim că într-un asemenea spital, în care se internează periodic pacienţi cu litiaza renală (pietre la rinichi), nu avem un aparat pentru spargerea pietrelor cu undă de şoc (litotripsia extracorporeală cu undă de şoc) care constituie o metodă modernă minim invazivă de tratament a litiazei reno-ureterale), deci pacientul are posibilitatea prin acest procedeu să nu mai fie tăiat şi să elimine pietrele pe cale naturală.

Deci statul nu poate să-ţi asigure acest minim tratament şi trebuie să te externezi pentru a te duce la o clinică privată sa dai 550 lei pentru o şedinţă şi 120 lei consultaţia, deci pentru un asigurat din scurt 670 lei.  Nu mai vorbesc de banii pe care îi cheltui înainte şi alte consultaţii la privat (pentru o simplă consultaţie la o clinica privată, în sistem de urgenţă pentru colica renală 270 lei (150 lei consultaţia şi 120 lei medicamentele), că la Spitalul Judeţean am fost într-o seară  şi riscam să stau cu durerea până dimineaţă, la câte formalităţi trebuiau încheiate şi pacienţii care nu intraseră nici de 3 – 4 ore, de la prezentare la UPU.

Deci degeaba eşti asigurat la stat, că tot trebuie ,,să plăteşti sănătatea cu vârf şi indesat” (stres să cauti un doctor ca să te interneze şi să-ţi faci actele de internare, ca în final procedeul să fie cel de sus (plata la stat, dar fără vindecarea totală a pacientului), sau doamne fereşte să te poţi îmbolnăvi de infecţii nosocomiale (infecţii dobândite în cursul spitalizarii; boli nosocomiale) şi a se vedea conform pozelor ataşate starea jalnică a noptierelor, meselor şi canapelelor vechi de zeci de ani, ruginite şi deteriorate. Astfel de mobilier era în anii 80 în spitale!  Nu mai vorbesc de saltele şi perne, care arătau îngrozitor !

Deci unde sunt banii noştri?

Nu mai spun că pe o astfel de canapea ruptă şi ruginită, la sectia de Urologie, s-a pus o pacientă care a fost adusă zilele trecute la urgenţă cu infecţie severă (puroi şi sânge) şi băgată în acelaşi salon cu alte paciente.  O astfel de pacientă nici nu trebuia să fie aşezată pe o astfel de canapea şi trebuia introdusă într-un bloc operator, pentru a nu contamina şi celelalte paciente, o procedură medicală foarte gravă încălcată în protocolul medical. Şi ne mai întrebăm de ce ieşim mai bolnavi decât am intrat în spital?!!  Este inadmisibil, iar managerul oare când va putea rezolva aceste probleme?

Personal am mai fost şocat că pacienţii cu probleme renale şi cu dureri sunt chemaţi pentru ecografie de asistentă după foaia de observaţii, că să stea în picioare 5-6 bolnavi (fără scaune sau măcar o canapea în faţa cabinetului). Aceştia trebuiau să aştepte cel puţin o oră şi jumătate să intre pentru 15 minute la o ecografie (măcar înăuntru o doctoriţă tinerică şi amabila care din câte am văzut îşi făcea treaba, cred că prin bunăvoinţa dansei, le mai alina durerea acestora după atâta stat în picioare).  Nu-i posibil aşa ceva, să chinui un bolnav! Un pacient, săracu, de atâtea ore de stat în picioare, s-a scăpat pe dânsul până să intre la doctoriţă!  Dumnezeule, în ce ţaăa trăim!  Nu mai există omenie, să vină să te ia de la salon, ca să nu mai stai în picioare !

Nu există proceduri operaţionale medicale care trebuie respectate faţă de pacienţi?

De ce nu te poţi trata măcar omeneşte cu un tratament simplu, pentru ca orice salariat să fie bun de muncă cât mai rapid, întrucat nu trebuie să pierzi timp şi bani prin spitalele de stat?

Poate dacă se aplica salariile din noua grila de salarizare de peste 12.000-14.000 lei la medicii specialişti şi peste 4600-5100 lei, pentru asistenţii medii şi principali, nu ştim dacă statul ne garantează ca personalul medical va fi mai atent/mai omenos/mai profesionist şi daca nu vor fi investiţii vizibile în spitale, toate în beneficiul pacientului, sistemul va fi din nou acelaşi...

Câţi ani trebuie să mai treacă să se rezolve ceva, că 27 de ani au trecut?!!"

Consemnează,

Un cetăţean asigurat în sistemul public de sănătate

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Orchestra de muzică populară ”Flacăra Prahovei” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești a performat în stațiunea Breaza, unde a participat la două concerte extraordinare,...
Marele actor Toma Caragiu, patronul spiritual al teatrului din Ploiești va fi evocat la Ploiești cu ocazia împlinirii a 92 de ani de la naștere, pe 21 august, printr-o suită de man...
Concertul de deschidere al stagiunii aniversare a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești îl va avea printre protagoniști pe celebrul pianist Josu de Solaun. Acesta va evol...
Ceea ce era mai demult previzibil se va întâmpla, probabil, chiar în această toamnă. Dacă până acum s-a vorbit despre apariția unui nou partid politic în care să activeze serios fo...
Câteva mii de persoane, turişti şi localnici au asistat, marţi, 15 august, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, care au avut loc în Portul Turistic Mangalia. Alături de spe...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic