Scrisoarea unui ploiestean catre primarul care astazi a blocat circulatia rutiera in oras

Retele sociale

Un ploieștean i-a trimis, unde altundeva decât pe facebbok, primarului care astăzi a participat activ la blocarea circulației rutiere pe una dintre principalele artere ale orașului, alături de cei câteva zeci de ploieșteni care vor autostrăzi. Gabriel Perotescu i-a scris primarului liberal Adrian Dobre următorul mesaj:

”Aflu că primarul Ploieștiului a participat la protestul inedit “șî eu” al celor nemulțumiți că în România nu există mai mulți km de autostrada.

Domnule primar #zerobre Adrian al municipiului Ploiești, reședință de județ, nu este o decizie ușoară să vă luați inima în dinți și să vă afișați între ploieșteni, în condițiile în care orașul, reședință de județ, arată cum arată, gunoaiele mai au puțin și ne intră în case, haitele de câini sunt tot la locul lor, spitalul municipal nu există (dar ați plătit din bani publici mai multe studii pentru acesta), autobuze noi ați adus cu bani împrumutați și nu din fonduri europene (motorină, nu electrice), troleibuze noi doar ați promis dar n-ați adus, tramvaie noi doar ați promis dar n-ați adus (proiectul pentru achiziția de tramvaie a fost trimis la minister incomplet), proiectele pentru accesarea de fonduri europene le trimiteți cu poșta fără confirmare de primire și ajung la minister la două zile după expirarea termenelor, deratizare nu am avut, dezinsecție nu am avut, orașul plin de țânțari, parcurile pline de căpușe, etc., etc., etc.

Mă întreb, cu ocazia participării dumneavoastră la acest protest, oare pe vremea când erați prefect al județului Prahova din partea PDL actual PNL de ce nu ați protestat domnule primar #zerobre Adrian? Cum pentru ce?

- Pentru introducerea rovinietei în România în vederea dezvoltării înfrastructurii de drumuri și autostrăzi de către guvernul PDL, actual PNL, partid din care faceți parte,

- Pentru sifonarea banilor publici de către colegul dumneavoastră de partid, de la fostul PDL și actualul PNL, Adrian Videanu în campania “bordura”,

- Pentru sifonarea banilor publici de către colega dumneavoastră de partid, de la fostul PDL în prezent fugar în Costa Rica, Elena Udrea în campaniile “parcuri în câmp”, “săli de sport în cătune cu sub 200 locuitori din care peste 190 pensionari”,

- Pentru vânzarea flotei de către președintele dumneavoastră de partid de la vechiul PDL actual membru PMP, Traian Băsescu,

- Pentru faptul ca până la 1 ianuarie 2012 au fost fi închişi peste 1.000 Km de cale ferată de către guvernul PDL actual PNL din care ați făcut parte,

- Pentru faptul ca guvernul PDL, actual PNL, a transformat TAROM dintr-o companie profitabilă într-una aflată în pragul falimentului,

- Pentru lipsa interesului pentru absorbţia fondurilor europene a guvernului condus de partidul din care faceți parte, fostul PDL – actual PNL, Ministerul Transporturilor situându-se, la acel moment, pe ultimul loc la acest capitol, cu doar 2,14% grad de absorbţie,

- Pentru că guvernul condus de colegul dumneavoastră de partid, Emil Boc, în calitate de prim – ministru, a fost de accord cu disponibilizarea necontrolată a personalului feroviar de execuţie, cu atribuţii la siguranţa circulatiei pe calea ferată,

- Pentru exodul cadrelor medicale, 11.500 de medici părăsind România în perioada în care partidul dumneavoastră conducea România,

- Pentru scăderea indemnizațiilor de creștere a copiilor, a salariilor tuturor bugetarilor, a ajutoarelor de șomaj și a pensiilor cu 25%

- Pentru “Reorganizarea” spitalelor de către guvernul PDL, actual PNL, ce a reprezentat, în fapt, închiderea peste noapte a 71 de instituţii medicale,

- Pentru bugetul redus alocat sănătăţii de către partidul din care faceți parte, buget de 3,2% din PIB, în condiţiile în care media europeană era la acel moment era de 8%,

Pentru aceste lucruri de ce nu ați ieșit în stradă domnule primar “#zerobre” Adrian?”

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a participat la gala aniversară cu ocazia celor 25 de ani de activitate ai Asociației Orașelor din România. Ministrul...
Unul dintre consilerii social-democrați ploieșteni vine cu o propunere inedită. Aceasta se referă la una dintre aleile din Parcul Municipal Vest și este legată de fenomenul sportiv...
Gigi Mulțescu este din nou tehnicianul echipei de fotbal Petrolul Ploiești. Astfel, în urma discuţiilor purtate de către Cristi Vlad, preşedintele Clubului FC Petrolul Ploieşti, cu...
După zeci de ani în care pe mai nimeni din administrația Ploieștiului nu a interesat faptul că Bulevardul Castanilor s-a degradat într-un ritm direct proporțional cu nesimțirea ...
“Omul orchestră”, așa cum este recunoscut maestrul Ilarion Ionescu – Galați, revine joi, 28 martie, la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a Fiarmonicii, pentru o seară Ludw...

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic