Uite de ce nu poate actorul Mircea Diaconu sa candideze la europarlamentare!

Scris de Fapt Divers Joi, 03 Aprilie 2014 07:26

Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai. Diaconu poate contesta decizia BEC pana pe 10 aprilie. Actorul și-a depus candidatura la europarlamentare pe 26 martie în calitate de independent, După ce a strâns peste 125.000 de semnături de susținere a candidaturii sale. Foarte interesant este însă cine a formulat contestația împotriva candidaturii actorului Mircea Diaconu. Biroul Electoral Central a decis, luni, să trimita Tribunalului București două contestații ale unei societăți împotriva candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, după ce a stabilit că nu sunt de competența sa. Contestațiile au fost formulate de SC Veda Consulting Systems Protocol SRL, firmă care își are sediul în Ploiești, și sunt semnate de Mihaela Zambra Iosipescu și, respectiv, de Mircea Nicolae Zambra Iosipescu, care în documentele înaintate BEC se referă la aspectul incompatibilității lui Diaconu. Despre autointitulatul conte Iosipescu Zambra, presa e plină de informații în mare parte negative. Nicolae Iosipescu Zambra, un personaj celebru în România anilor '90, după ce şi-a arogat titlul de conte. În 1990, Nicolae Iosipescu Zambra declara că este descendentul unei familii nobiliare, că este conte şi a încercat să îşi depună candidature pentru preşedinţia României. Ulterior, a stat și în pușcărie, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani pentru înşelăciune. Vom reveni.

 

Blacklist de PSD/ Prahoveni care ar putea trage partidul in jos la alegeri

Scris de Fapt Divers Miercuri, 02 Aprilie 2014 05:54

Lista neagra a personalitatilor din Partidul Social Democrat contine si nume grele din judetul Prahova. Potrivit unui document intern al PSD, respectivele persoane care au probleme cu legea, prin dosare, fabricate sau nu de oamenii lui Traian Basescu de la DNA ar putea influenta negativ intentia de vot la alegerile europarlamentare din aceasta primavara, dar si la celelalte scrutinuri care urmeaza. Asta in stiuatia in care dosarele in care sunt implicate ar merge mai departe. Prahovenii aflati pe blacklist-ul social-democrat sunt urmatoarele:

GEORGICA SEVERIN, Comisia pentru Cultura si Media din Senat -in februarie 2011 a fost audiat ca martor intr-un dosar instrumentat de DNA, in care fostul director al Parcului Industrial Ploiesti este acuzat ca a adus parcului un prejudiciu de doua milioane de euro, Severin fiind citat in calitate de fost membru in CA al PIP.

SEBASTIAN GHITA, Presedinte PSD Online -a fost audiat de DNA in dosarul “Mita la PSD”. Este acuzat ca ar fi prejudiciat statul roman cu peste 20.000.000.000 lei vechi prin evaziune cu produse petroliere. ASESOFT COM SRL, ar fi vandut sute de tone de motorina catre firma MASTER MIND CONSULTING SRL, patronata de Berendel Dan Florin. Procurorii il acuza de complicitate la inselaciune si fals in declaratii intr-o afacere cu produse petroliere care ar fi prejudiciat statul cu 20 de miliarde de lei vechi. Dosarul - Denumit "Tracia-Asesoft" - se judeca inca

MIRCEA COSMA, Presedintele Consiliului Judetean Prahova si fost presedinte PSD Prahova - in atenția DNA. Procurorii au ridicat documente de la Consiliul Județean Prahova intr-un dosar care are legatura cu Razvan Alexe.

 

Ce spune deputatul PNL, Gratiela Gavrilescu despre acciza la carburanti?

Scris de Fapt Divers Marţi, 01 Aprilie 2014 09:05

Consecvenţi prevederilor şi principiilor înscrise în Programul de guvernare, la alcătuirea şi aprobarea căruia am fost parte, milităm, şi din opoziţie, pentru scăderea fiscalităţii şi dezvoltarea infrastructurii. În consecinţă, în urma semnalelor total contradictorii transmise, în ultimul timp, de către Executiv, prin cele două cele mai autorizate voci ale sale, Premierul şi Ministrul Finanţelor, cu privire la destinaţia finală a sumelor încasate la buget ca urmare a creşterii accizei la carburanţi începând cu 1 aprilie a.c., preventiv, de principiu, ne opunem acestui demers! Aşa cum bine ştiţi, la fundamentarea bugetului de stat, PNL a susţinut această iniţiativă, poziţia noastră fiind aceea de aplicare cu 1 ianuarie, cu condiţionarea direcţionării sumelor astfel obţinute fie spre reducerea CAS cu 5 procente, fie spre cofinanţarea investiţiilor din marea infrastructură, cu precădere a autostrăzilor de care România are atâta nevoie. Acum, însă, Ministrul Finanţelor ne vorbeşte despre pericolul de a nu se mai plăti pensiile şi salariile în situaţia neaplicării creşterii de acciză! Şi chiar dacă Premierul Ponta a- ntors- o  ca la Ploieşti şi se străduieşte, pe toate căile, să ne explice că declaraţia subordonatei sale a fost doar greşit înţeleasă, noi continuăm să ne punem din ce în ce mai multe semne de întrebare: cine minte? Cea îndrituită să aibă, ca specialist, ultimul cuvânt în materie sau Premierul, cel care are cea mai mare putere de decizie politică? Pentru că, să recunoaştem, e greu de crezut că noi toţi ceilalţi am fi înţeles greşit! De fapt, ce a reuşit să „realizeze” doamna ministru prin declaraţia sa? Să piardă votul nostru de susţinere? O nimica toată pentru majoritatea parlamentară construită de PSD! A „reuşit”, însă, altceva: să– i facă pe românii pensionari şi pe bugetari să se teamă că nu prea mai sunt bani la buget pentru pensiile şi, respectiv salariile lor, să le dea apă la moară tuturor celor care suspectează Puterea că face tot ce îi stă în putinţă pentru a- şi mulţumi clientela politică în acest an electoral şi să îşi bulverseze până şi partenerii, nevoiţi să sară după piatra aruncată în baltă de tânăra doamnă! În consecinţă, dacă Guvernul nu va găsi o cale de a ne garanta că destinaţia finală a sumelor încasate prin majorarea accizei va fi una dintre cele două asupra cărora am căzut de acord, la fundamentarea bugetului, şi dacă doamna Ministru nu se va grăbi să ne comunice cum anume poate garanta acest lucru şi ce a vrut să spună... când mai bine tăcea, ne vom opune şi vom monitoriza îndeaproape efectele acestui demers  guvernamental!

Graţiela Leocadia Gavrilescu

 

Samanta de scandal politic la Paulesti/ Viceprimarul liberal candideaza pentru PSD la alegerile locale din mai

Scris de Fapt Divers Sâmbătă, 29 Martie 2014 15:57

Agitație mare, sâmbătă, la amiază, la căminul cultural din comuna Păulești. Au venit, cu mic, cu mare greii PSD, UNPR și PC de la Ploiești și membri de partid din zonă, aduși cu un autobuz. La Păulești au fost prezenți: Daniel Savu, președintele PSD Prahova, Daniel Niculae, liderul UNPR Prahova, Sebastian Ghiță, deputat PSD, Rareș Enescu, secretarul general PSD Prahova și Viorel Păun, reprezentatul PC Prahova. Scopul principal al adunării de sâmbătă a fost acela de a se anunța candidatura actualului viceprimar al comunei Păulești, Sandu Tudor la funcția de primar, funcție care a devenit vacantă prin decesul fostului edil, Ion Drăgușin. Dincolo de votul deschis și de osanalele ce i-au fost ridicate actualului viceprimar, nimeni n-a spus că acesta este încă membru PNL și că, din această postură, va candida pentru funcția de primar susținut de un grup de partide (PSD, UNPR, PC) care nu mai sunt în tandrețuri de coaliție cu PNL. Cu ceva vreme în urmă, viceprimarul Sandu Tudor declara că el va candida indiferent ce se va întâmpla. “O să fiu candidatul PNL sau USL sau independent. Nu contează. Eu o să candidez pentru că este vorba de munca pe care am depus-o de atâţia ani, alături de primarul Drăguşin”, spunea Sandu Tudor cu câteva luni în urmă. Cu alte cuvinte, nu contează cine, cu cine! Eu vreau să fiu primar la Păulești! Numai că Tudor nu și-a depus demisia din PNL înainte de a candida fie din partea PSD, fie independent la Primăria Păulești, iar liberalii, firesc, sunt supărați. Din câte am auzit noi, viceprimarul ar fi cedat unor presiuni venite din partea PSD, presiuni ce ar avea la bază unele relații de afaceri și de direcționarea banilor publici către anumite zone, una dintre acestea fiind chiar echipa de fotbal locală. Și ar mai fi un amănunt important care s-a desprins în urma adunării de sâmbătă, de la Păulești. În deschiderea ședinței, liderul PSD Prahova, Daniel Savu a spus ceva de genul că viceprimarul Sandu Tudor ar fi fost întotdeauna omul PSD. Campania electorală pentru alegerile locale la Păulești se anunță a fi una dintre cele mai tensionate. Promitem că vom reveni cu amănunte pe marginea acestui subiect spinos în edițiie viitoare.

 

PMP nici n-a facut bine ochi si s-a ales cu o demisie/ Ce-o mai urma?

Scris de Fapt Divers Joi, 27 Martie 2014 06:23

Nici nu s-a format bine și are parte de primele demisii. Partidul construit de Elena Udrea și Traian Băsescu, respectiv PMP este făcut praf de către unul dintre primii componenți ai săi, din Bistrița. Ceea ce povestește Zorin Diaconescu, proaspătul demisionat din  PMP, este, din păcate valabil în interiorul celor mai multe dintre partidele din România. Unii se adapteaza stilului, alții nu. Diaconescu face parte din cea de a doua categorie. Gestul său de a părăsi PMP este descris și motivat într-un text publicat pe blogul său. Citește în cele ce urmează textul integral publicat de Zorin Diaconescu. Ni s-a părut extrem de interesant. Pe cât faceți pariu că vor veni declarații care vor spune că Zorin Diaconescu a demisionat din partid pentru că n-a reușit să ocupe un loc pe o listă de candidați? Până atunci citiți articolul:

“M-am înscris în acest partid în septembrie 2013. Doream să fiu de partea celor care apără statul de drept, care vor modernizarea României. I-am îndemnat şi pe alţii să facă la fel. La început a fost frumos. Am reuşit să strîngem o echipă de tineri dornici să se implice în altfel de politică şi ce făceam noi era altfel. Vă mulţumesc Cristi, Dorin, Iulia, Ciprian, Mircea şi celorlalţi, vă mulţumesc şi vă cer scuze pentru eşec. Ce face PMP de la o vreme nu are nici o legătură cu statul de drept, cu modernizarea României, cu programul lansat şi uitat al lui Adrian Papahagi, cu tot ce le spuneam noi oamenilor pe cînd încercam să-i convingem şi nu-i înţelegeam de ce ei şovăie. Partidul în care noi am crezut, s-a transformat într-o simplă platformă de racolat membri PDL, mai ales primari, umilindu-i, obligîndu-i să iasă zilnic între oameni purtînd două feţe, una de primari PDL  şi alta aparţinînd „Fundaţiei…”, să raporteze la partid ca să nu-şi piardă funcţia, dar să strîngă semnături pentru PMP. Cît de onorabil se poate simţi cineva, obligat prin mii de fire invizibile la un astfel de balet, numai el ştie. Am rezistat primului val, bucuros că la Bistriţa nu s-au anunţat transfugi din PDL. Eroare. Ei nu s-au anunţat la Bistriţa fiindcă pentru ei filiala de aici e prea puţin importantă. În schimb au început naveta la Bucureşti, unde se purtau negocieri legate de filiala noastră, de care ştia toată lumea – în afară de noi, care evident nu contăm în acest „Caritas” politic din care mai lipseşte doar Ioan Stoica şi schema sa piramidală. În fine am aflat că urmează să fim „preluaţi” (ca un colet, de la poştă sau ca laptele la cisternă) de doi dezertori din partidul lui Ioan Olteanu, a căror platformă ideologică porneşte de la principiul profund că nu au mai încăput la nici o funcţie în PDL. Normal că nu au găsit de cuviinţă să se înscrie în filială (care filială?) – în schimb şi-au făcut public proiectul politic: răzbunare şi poliţe plătite lui Ioan Oltean, inamicul lor personal şi deci obiectivul numărul unu al partidului, la Bistriţa. Înainte de acest măreţ proiect de anexiune a PMP de către PDL, aripa anti Blaga, PMP era cotat cu 5%, FC cu 7% şi PDL cu 21%, în total 33%. Acum FC a rămas la 5%, PMP a crescut la 9% şi PDL as scăzut la 12%, total 26%. Dreapta politică a pierdut mai mult de 7% în 3 luni, dar cui îi pasă? Aici nu e vorba de stînga sau de dreapta, e vorba de oameni care s-au obişnuit să trăiască din politică şi nu vor să se mai întoarcă la meseriile lor, aşa că trebuie să-şi asigure poziţiile plătite, indiferent de sacrificii. Pentru că nu poţi face o pădure doar din uscături, mai e nevoie din cînd în cînd de nişte fraieri, care să dea impresia de nou. Acei fraieri am fost noi, cei care am crezut că construim un  partid, ca să aflăm pe parcurs că participăm doar la o diversiune. Rolul nostru s-a încheiat aici. Aţi observat că nu ne mai răspunde nimeni la mailuri sau la telefoane? Desigur. Fiindcă partidul are întotdeauna dreptate, iar dacă nu spune adevărul, e cu atît mai rău pentru adevăr. N-are rost să o lungesc. Am învăţat chiar de la părintele spiritual al partidului cuvintele eliberatoare: Aici drumurile noastre se despart. Pa, PMP! Rămîi cu bine!”

 

Pagina 160 din 163

«ÎnceputAnterior151152153154155156157158159160UrmătorSfârşit»

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Duminică seară, Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești aflată la ceas aniversar, va marca cei 65 de de activitate printr-un eveniment cu totul inedit pentru orașul nostru. ...
Violonistul și compozitorul de origine ploieșteană Vlad Maistorovici, cel care a compus special pentru balul aniversar al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești o lucrare ...
O delegație a municipiului Ploiești va fi prezentă, în perioada 4-7 ianuarie 2018, la Harbin, în China, acolo unde se va desfășura cea de a 34-a ediție a Festivalului Zăpezii și Gh...
CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, se lansează astăzi în spațiul virtual. Primul episod din povestea plină de umor și provocări prin care trec Gina, Carmen, Miss ș...
Arenele BNR care astăzi sunt nimic mai mult decât o ruină ar putea deveni o bază sportivă modernă. Un senator de Prahova a depus astăzi la Secretariatul General al Senatului o iniț...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic