Vicepremierul Gratiela Gavrilescu a facut o vizita la Baile Tusnad

Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, a efectuat o vizită de lucru în orașul Băile Tușnad, având, în principal, ca obiectiv evaluarea modului de gestionare de către factorii responsabili a situației de criză generate de atacurile urșilor în zonă. Cu acest prilej, au avut loc întâlniri și discuții aplicate cu domnul Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și doamna viceprimar Melles Maria, la care au participat și domnii deputat Attila Korodi și Szep Robert, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu. La finalul vizitei, doamna viceprim-ministru, ministrul mediului, alături de care s-a aflat și domnul deputat, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat principalele obiective de mediu  ale Programului de guvernare și stadiul îndeplinirii acestora, prioritățile Ministerului în următoarea perioadă și a făcut o scurtă prezentare a rezultatelor întâlnirii avute cu autoritățile locale.

În ceea ce privește atacurile urșilor din zonă, au fost identificate mai multe cauze, unele fiind obiective, ca, de exemplu, încălzirea globală, cu efectele climatice cunoscute, care au condus la micșorarea perioadei de hibernare a urșilor și la evidente modificări de comportament. Sunt, însă, și cauze  subiective, precum culegerea necontrolată a fructelor de pădure, neasigurarea, în cantitate corespunzătoare, a hranei de către fondurile de vânătoare, neîntreținerea pășunilor și împădurirea acestora, care au condus la apropierea habitatului habitatul urșilor de zonele locuite, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere etc., în privința cărora Ministerul Mediului, în colaborare cu cel al Pădurilor și Apelor și cu autoritățile locale depun eforturi consistente de intervenție. Din păcate, o altă cauză este, însă, și scăparea de sub orice control a acestei probleme  în cele 400 de zile de guvernare tehnocrată, în care nu s-a făcut absolut nimic pentru gestionarea ei, proiectele bune începute înainte de 2016 fiind stopate în totalitate.

Aplicarea măsurilor recent impuse prin Planul de acțiune pentru specia urs, document elaborat de către cei mai buni specialiști în materie și dezbătut, cu maximă transparență, timp de 6 luni, cu toți factorii implicați, reprezintă, în opinia doamnei viceprim-ministru și a domnului deputat singura soluție viabilă pentru rezolvarea păstrării echilibrului în ceea ce privește conviețuirea om-carnivore mari, pe termen lung.

Planul prevede acțiuni și măsuri de prevenire a conflictelor, precum: inventarierea și ciparea exemplarelor, asigurarea unor zone tampon, construirea de garduri de împrejmuire, utilizarea de tomberoane pentru deșeuri menajere la care urșii să nu mai poată avea acces,  acțiuni de educare a populației în ceea ce privește evitarea și comportamentul în situați de criză etc. Multe dintre acestea vor fi realizate cu fonduri europene, printr-un proiect POIM dedicat, transmis spre aprobare de către Ministerul Mediului.

Pe termen scurt, atât doamna viceprim-ministru, cât și domnul deputat, au subliniat intenția comună de a iniția, la reluarea sesiuni parlamentare, demersuri pentru modificarea legislației existente, în beneficiul cetățenilor. Astfel se dorește ca autoritățile publice locale din zonele cu risc ridicat de conflict om-urs să aibă baza legală pentru a se implica mai mult și rapid  în procesul de avizare în cazul solicitărilor de intervenție. Totodată, plata despăgubirilor acordate cetățenilor să poată fi făcută prin intermediul consiliilor județene, sumele respective urmând a fi recuperate de către acestea de la Ministerul Mediului ulterior.

Aceste demersuri, susținute și de domnul Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, vor fi dublate, la nivelul acestui județ, de încheierea unui acord de colaborare între Minister și Consiliu, având drept scop: identificarea celor mai eficiente soluții pentru punerea în aplicare a măsurilor din Planul de acțiune în județul Harghita, elaborarea și implementarea unor proiecte-pilot privind implementarea Planului de acțiune, monitorizarea sistemului de acordare a despăgubirilor, instruirea personalului de intervenție etc.

Interpelată de jurnaliști cu privire la durata emiterii ordinelor de derogare, doamna viceprim-ministru a subliniat, în cadrul conferinței de presă, că acestea reprezintă o soluție de criză și că, în consecință, se semnează extrem de repede, în câteva ore, dar nu în orice condiții!

O astfel de decizie, fie că este vorba despre relocare, fie despre recoltare, nu poate fi luată decât în condițiile legii, cu respectarea directivelor europene, pe baza documentației complete înaintate de comisiile locale.

Punerea în aplicare a ordinelor ministrului trebuie făcută IMEDIAT, de către gestionarii fondurilor cinegetice, care răspund pentru acest lucru în fața legii.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

”Este Cezar Ouatu noul Pavarotti? Pregătiţi-vă să fiţi uimiţi! Cântăreţul Cezar Ouatu îi surprinde pe jurații X Factor cu vocea lui uimitoare de operă”. Așa a fost prezentată în ac...
În cadrul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Asociația ...
A.S.C. Wolf Darts Club Ploiești, singurul club sportiv din Prahova afiliat la Federația Română de Darts, organizează Liga Județeană de Darts Prahova. La startul competiției Ligii 1...
Duminică trebuie să-ți duci copilul la teatru! Evident, la Teatrul de Animație ”Imaginario”. De la orele 10.30 și 12.00 se joacă spectacolul ”Fata Moșului și Fata Babei”, regia Dan...
Orchestra Populară ”Flacăra Prahovei” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești a concertat vineri seară în deschiderea Festivalului ”Alfabetul Conviețuirii”, eveniment ce ...

Parteneri

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic